Despre Parastase

Din PANIHIDA - cartea de slujba pentru inmormântari

Rânduiala Parastasului

"Aceasta slujba se face totdeauna, peste tot anul, o data în saptamâna, vineri seara dupa otpustul Vecerniei, sau sâmbata dimineata dupa Utrenie. În situatia în care sâmbata avem sarbatoare (sfânt cu polieleu - (mai important) sau cu doxologie), atunci nu se face pomenire pentru cei raposati.

Se cuvine a sti ca aceasta rânduiala, se face neschimbata pentru cel raposat la: 3 zile, 9 zile, 40 de zile, la 3 luni, la 6 luni, la 9 luni si apoi din an în an pâna la al saptelea an (sau ori de câte ori va cere familia raposatului)".

Din Tipicul Slujbelor bisericesti

"Se cuvine a sti ca nu se savârsesc Parastase cu Liturghie în acele zile ale Postului Mare, în care este oprit a se savârsi Liturghia. De asemenea, în zilele în care nu se fac pomeniri pentru morti: de la 20 decembrie pâna la 7 ianuarie; de la sâmbata Lasatului sec de carne pâna la sâmbata din saptamâna întâi din Postul Mare; din Sâmbata Floriilor pâna la Duminica Tomii, precum si duminica si în zilele de praznic, afara de cazuri speciale..."

Ieromonah Benedict Aghioritul

PARASTASELE SI FOLOSUL LOR

Traducere din limba greaca de Ieroschimonahul Stefan Nutescu SCHITUL LACU - SFÂNTUL MUNTE ATHOS - Editura "EVANGHELISMOS", Bucuresti, 2002

Despre parastase în general

Una dintre traditiile vechi si nestramutate ale Bisericii noastre este si rugaciunea pentru cei morti. Istorisirea Sfintei Evanghelii despre dumnezeiasca si minunata Schimbare la Fata a Domnului, care ni-i înfatiseaza pe Moise si pe Ilie, precum si pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar, ne arata limpede ca mortii au o constiinta desavârsita.

Trecând prin moarte, viata continua. Cei care pleaca din aceasta viata îsi pastreaza comuniunea duhovniceasca cu madularele Bisericii care se afla pe pamânt prin virtutea dragostei în Hristos. Aceasta dragoste face sa fie una totalitatea credinciosilor. Ea îi uneste, deoarece Biserica este una si are drept Cap pe Hristos. Noi, cei care credem, alcatuim trupul Bisericii si fiecare în parte suntem un madular al acestui trup. Moartea schimba, dar numai în mod simtit, legaturile dintre cei ce au murit si cei ce traiesc. "Si daca traim, si daca murim, ai Domnului suntem" (Romani 14;8).

Biserica se împarte în doua: cea biruitoare si cea luptatoare. Din Biserica biruitoare fac parte aceia care si-au savârsit întru biruinta lupta lor din viata pamânteasca si asteapta cununa dreptatii "în ziua aceea". Din Biserica luptatoare fac parte aceia care înca se lupta împotriva pacatului pentru a ajunge la desavârsire. Însa madularele Bisericii biruitoare si luptatoare au o legatura indestructibila între ele, caci cei care se afla în cer nu sunt nepasatori fata de cei care se mai afla în aceasta viata. "Moartea trupeasca, despartirea sufletului de trup nu distruge legatura credinciosului cu Biserica; nu-l desparte de celelalte madulare în Hristos". De altfel, dragostea este vesnica precum sunt si sufletele. Din nenumaratele marturii cuprinse în Sfânta Scriptura, dar mai ales în Istoria Bisericii noastre si în Traditie, aflam ca exista o comuniune duhovniceasca si o întrajutorare în dragoste si rugaciune între madularele Bisericii ceresti si pamântesti, deoarece toti împreuna alcatuim "o comuniune de sfinti".

Toti cei care au adormit si toti cei ce traim în aceasta lume ne aflam într-o tainica si mai presus de fire comuniune de viata, rugaciune si dragoste frateasca. Prin aceasta legatura cei vii îi ajuta pe cei morti. Astfel a rânduit dragostea lui Dumnezeu, voind ca unul sa se mântuiasca prin celalalt.

***

Pe aceasta legatura se întemeiaza parastasele Bisericii noastre, care dintru început le savârsea si se ruga pentru cei adormiti. Daca parastasele nu ar fi folosit pe cei morti, Biserica nu le-ar fi savârsit si nu s-ar fi rugat pentru ei.

Marturii despre sfintele parastase

A. Din Sfânta Scriptura

1. Din Vechiul Testament

Prima referire la parastase o avem în cap. 9 din Cartea lui Neemia (a doua a lui Ezdra), unde israelitenii L-au rugat pe Dumnezeu sa ierte pacatele parintilor lor mai dinainte adormiti. "În ziua de 24 a acestei luni s-au adunat toti fiii lui Israel, îmbracati cu sac si cu capetele presarate cu cenusa ca sa posteasca. Si osebindu-se cei ce erau din neamul lui Israel de toti cei de alt neam, au venit de si-au marturisit pacatele lor si faradelegile parintilor lor. Si dupa ce s-au asezat la locurile lor, li s-a citit din cartea legii Domnului Dumnezeului lor un sfert de zi, iar alt sfert de zi si-au marturisit pacatele lor si s-au închinat Domnului Dumnezeului lor" (1-3).

În Cartea a doua a Macabeilor (12;36-46) se istoriseste urmatoarea întâmplare. Într-o lupta a lui Iuda cu Gorgias a iesit biruitor Iuda, desi a avut destui morti. Dupa lupta "a doua zi au venit cei ce erau cu Iuda, precum a fost rânduit ca sa ridice trupurile celor omorâti si sa le aseze cu rudeniile în parintestile morminte. Si a aflat sub hainele fiecaruia dintre cei morti lucruri închinate idolilor Iamniei, de la care îi oprea legea pe iudei si tuturor vadit lucru a fost ca pentru aceasta pricina au cazut acestia... Iar viteazul Iuda a îndemnat multimea sa se pazeasca fara de pacat si, strângând bani dupa numarul barbatilor care erau cu el, doua mii de drahme de argint a trimis în Ierusalim, sa se aduca jertfa pentru pacat. Foarte bun si cuvios lucru pentru socotinta învierii mortilor! Ca de n-ar fi avut nadejde ca vor învia cei care mai înainte au cazut, desert si de râs lucru ar fi a se ruga pentru cei morti... Drept aceea, sfânt si cucernic gând a fost, ca a adus jertfa de curatie pentru cei morti, ca sa se slobozeasca de pacat".

2. Din Noul Testament

În Noul Testament, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola a II-a catre Timotei vorbeste despre Onisim care deja murise: "Sa-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el sa afle mila de la Domnul" (1;18).

Asadar, în Sfânta Scriptura exista locuri în care se vorbeste limpede despre rugaciunea pentru cei morti, de aceea si parastasele se savârsesc înca din primele veacuri în Biserica noastra.

Si aceasta deoarece, asa cum scrie Sfântul Apostol Pavel, vii si morti suntem "trupul lui Hristos si madulare în parte" (1 Corinteni 12;27).

B. Marturii din Sfânta Traditie

1. Sfintii Parinti ai Bisericii

Marturiile pe care le avem din Sfânta Traditie a Bisericii noastre sunt mai bogate.

1. "Învatatura celor doisprezece Apostoli", una dintre cele mai vechi carti ale Bisericii noastre, porunceste sa se savârseasca parastase pentru cei morti la trei zile, la noua, la patruzeci si la un an.

2. Tertulian (+240-250 d. Hristos) unul dintre cei mai vechi scriitori bisericesti, pomeneste mereu despre Liturghiile ce s-au savârsit pentru cei morti si mai ales în cartea sa "Despre coroana".

3. Sfântul Mucenic Ciprian (+258 d. Hristos), într-una din epistolele sale, ne face cunoscut ca datoria principala a vechilor crestini era sa aduca jertfe si rugaciuni pentru cei adormiti.

4. Istoricul bisericesc Eusebiu, descriind înmormântarea mareata a Sfântului Constantin cel Mare în Biserica Sfintilor Apostoli, spune ca trupul fericitului sau suflet "s-a contopit cu poporul lui Dumnezeu, învrednicindu-se de dumnezeiesti slujbe si liturghii".

5. Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului (330-337) savârsea în fiecare zi Sfânta Liturghie pentru Valentinian, Teodosie si Sotiro.

6. Fericitul Augustin (354-430) dupa ce a savârsit înmormântarea maicii sale, spune ca, desi trupul ei se afla în mormânt, el savârsea "dupa obicei jertfa pentru mântuirea sufletului ei". Deoarece, precum el însusi spune mai jos, mama lui nu considera nimic altceva mai important decât a i se pomeni numele la Sfânta Liturghie. De asemenea el a scris o întreaga carte despre cei adormiti cu titlul "De cura pro mortuis".

7. Sfântul Chiril al Ierusalimului, în "Catehezele" sale spune ca, dupa sfintirea Cinstitelor Daruri "pomenim si pe cei morti, mai întâi pe patriarhi, apostoli, prooroci, mucenici, ca pentru rugaciunile si mijlocirile lor, sa primeasca Dumnezeu rugile noastre".

8. Sfântul Ioan Damaschin a alcatuit o lucrare completa cu titlul "Despre cei adormiti în credinta".

9. Sfântul Ioan Gura de Aur, referitor la aceasta, spune: "Nu s-au legiferat acestea la întâmplare de catre dumnezeiestii Apostoli, adica faptul de a ne aduce aminte în timpul Înfricosatoarelor Taine de cei care au plecat din aceasta viata, caci aceia au cunoscut ca mult câstig si mare folos sufletesc se dobândeste din aceasta" (Omilia 4 la Epistola catre Filipeni).

10. Sfântul Noul Mucenic Iacov, în 1520, atunci când era dus la mucenicie, a poruncit ucenicilor lui sa-i faca parastasele dupa rânduiala Bisericii.

11. Sfântul Nectarie din Eghina, cel de curând proslavit, a întocmit o lucrare cu titlul: "Despre nemurirea sufletului si despre sfintele parastase", în care prin nenumarate texte patristice si întâmplari din vietile sfintilor Bisericii noastre dovedeste folosul pe care îl aduc parastasele.

2. Marturii din Sfintele Liturghii

În toate Sfintele Liturghii se afla rugaciuni pentru cei adormiti. În Sfânta Liturghie a Apostolului Marcu se gaseste urmatoarea rugaciune pentru cei adormiti: "Si sufletele acestora (pentru care preotul a savârsit Liturghia si s-a rugat) si ale tuturor odihneste-le, Stapâne Doamne Dumnezeul nostru, în corturile Sfintilor Tai... Asa, Doamne, odihneste sufletele acestora si Împaratiei Cerurilor le învredniceste".

În Sfânta Liturghie a Sfântului Iacov, fratele Domnului, dupa pomenirea apostolilor, proorocilor se rostesc urmatoarele:

"Doamne, Dumnezeul duhurilor si a tot trupul, pomeneste pe ortodocsii crestini pe care i-am pomenit si pe care nu i-am pomenit si îi odihneste acolo... Si fa sa fie jertfa noastra bineprimita, sfintita în Duhul Sfânt spre iertarea greselilor noastre si ale celor din nestiinta ale poporului si spre odihna sufletelor celor mai înainte adormiti".

În Sfânta Liturghie a Sfântului Clement ucenicul Sfântului Apostol Petru se spune: "Înca ne rugam Tie, Doamne, si pentru Sfânta Ta Biserica cea de la o margine pâna la cealalta... si pentru toti cei ale caror nume Tu Însuti bine le cunosti". (Diaconul îndeamna poporul sa se roage împreuna cu preotii "pentru cei adormiti în credinta").

De asemenea în Sfintele Liturghii ale Sfintilor Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur se face referire la cei adormiti: "... pomeneste pe toti cei adormiti în nadejdea învierii si a vietii vesnice si îi odihneste pe ei acolo unde straluceste lumina fetei Tale". Aici preotul pomeneste numele celor adormiti.

3. Dipticele Bisericii

Rugaciunile pentru cei adormiti sunt o traditie apostolica, lucru ce se poate vedea din Dipticele Bisericii. Dar ce sunt Dipticele? Sunt doua scânduri unite între ele ca placile de piatra ale lui Moise pe care era scris Decalogul. Pe Diptice erau scrise numele ortodocsilor. Potrivit cu hotarârile Sinodului al V-lea ecumenic, dupa sfintirea Cinstitelor Daruri si mai precis dupa "Cuvine-se cu adevarat...", diaconul pomeneste numele scrise în Diptice. Iar aceasta rânduiala se pastreaza pâna astazi.

Dipticele sunt de trei feluri: Dipticele sfintilor, ale celor vii si ale celor adormiti. Dipticele sfintilor exista din vremea Sfântului Dionisie Areopagitul. Dipticele celor adormiti sunt si ele foarte vechi si se face referire la ele în Liturghia Sfântului Evanghelist Marcu. În Dipticele celor vii erau scrisi arhiereii, împaratii, toti cei care aveau diferite vrednicii si stapâniri, mai ales cei care au ajutat acea biserica si în general tot poporul. Aceste Diptice se pastreaza de catre preoti cu multa scumpatate în Sfântul Altar. Aceasta scumpatate a pastrarii Dipticelor se datoreaza faptului ca, potrivit învataturii Bisericii Ortodoxe, sfintii trebuie slaviti ca sfinti, ortodocsii trebuie fericiti ca ortodocsi, ereticii trebuie osânditi ca apostati, iar "cei ce s-au savârsit întru credinta, ale caror nume numai Domnul le cunoaste" trebuie sa fie pomenite.

Rugaciunile si parastasele pentru cei adormiti sunt sustinute de incontestabila Traditie apostoli ca, de la care am mostenit obiceiul de a ne ruga la Sfânta Proscomidie pentru cei adormiti si de a aseza miridele lor în fata Sfântului Agnet alaturi de miridele pentru cei vii. Iar aceste miride ale celor vii si ale celor adormiti sunt puse în Sfântul Potir, si astfel primesc sfintire si izbavire de la Preasfântul Trup si Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, în timp ce preotul rosteste: "Spala Doamne pacatele celor ce s-au pomenit aici cu Cinstit Sângele Tau pentru rugaciunile sfintilor Tai. Amin".

4. Marturisirile de credinta ale Bisericii

"Marturisirea de credinta" a lui Mitrofan Critopulos

În Marturisirea de credinta a lui Mitrofan Critopulos, patriarhul Alexandriei, se spun urmatoarele referitor la subiectul nostru: "Biserica lui Hristos a rânduit sa fie aduse rugaciuni si cereri pentru cei adormiti, astfel încât, prin aceste rugaciuni ce se înalta la Dumnezeu, ori sa se slobozeasca cu desavârsire de suferintele ce i-au cuprins, ori sa afle o oarecare usurare si mângâiere în închisoarea în care se afla sufletelor lor. Ne rugam pentru cei adormiti, pomenind pe fiecare în parte în prima zi, în a treia, a noua, a douazecea, a patruzecea, apoi la trei luni, la sase luni si, în sfârsit, la un an; si ori de câte ori rudele celui ce a plecat vor sa faca aceasta, nu sunt împiedicate. Dar si în fiecare sâmbata din tot timpul anului se fac rugaciuni de catre Biserica, pentru toti mortii care s-au savârsit întru credinta. Si aceasta se face în toate bisericile. Si ori de câte ori se savârseste Sfânta Liturghie totdeauna se pomenesc si acestia".

"Marturisirea de credinta" a lui Petru Movila

În aceasta "Marturisire de credinta" se spun urmatoarele: "Dupa moarte nu mai este vreme de pocainta si de fapte bune. Din aceste cuvinte se vadeste faptul ca dupa moarte sufletul nu se poate slobozi sau pocai si nu poate face nici o fapta buna prin care sa se poata dezlega de legaturile iadului. Numai Sfintele Liturghii, rugaciunile si milosteniile care se fac pentru el de catre cei vii îl ajuta si îl slobozesc de legaturile iadului".

Explicând versetul de la Luca 12;5: "Temeti-va de acela care are putere sa arunce în gheena", scrie: "Nu a spus ca dupa moarte îl arunca în gheena, ci îl poate arunca, deoarece pacatosii care mor nu sunt aruncati neaparat în iad, ci aceasta se afla în stapânirea lui Dumnezeu, precum în stapânirea Lui se afla si iertarea. Iar aceasta o spun pentru jertfele si milosteniile ce se aduc pentru cei adormiti, care folosesc mult chiar si pe cei care au murit în pacate grele. Deoarece dupa moarte nu arunca sufletele în gheena, ci are stapânire sa le arunce. Asadar, sa nu încetam a-L ruga pe Cel Care are stapânirea sa arunce sufletele în gheena, însa nu o foloseste, dar si puterea de a ierta".

Marturisirea de credinta a lui Dositei, patriarhul Ierusalimului

În anul 1672 s-a tinut la Ierusalim un sinod local, unde s-a discutat si subiectul parastaselor. De aici putem observa importanta discutiei, caci ea nu este o simpla paranteza între celelalte subiecte ale credintei, de vreme ce un sinod local este nevoit sa ia pozitie în aceasta privinta.

Asadar, în Marturisirea de credinta a lui Dositei, patriarhul Ierusalimului, în articolul 18 se spun urmatoarele: "Credem ca sufletele celor adormiti se afla ori în odihna, ori în chinuri, potrivit cu faptele pe care le-a facut fiecare...". "...Se elibereaza de catre bunatatea nemarginita (a lui Dumnezeu) prin rugaciunea preotilor si facerile de bine, pe care le savârsesc rudele fiecaruia dintre cei adormiti, si prin puterea cea mare a Jertfei celei fara de sânge, pe care Biserica cea soborniceasca si apostoleasca o savârseste zilnic pentru cei adormiti, atât în parte cât si de obste, pentru toti". Se întelege desigur ca nu cunoastem vremea slobozirii lui. Apoi completeaza: "Faptul ca acestia se slobozesc din legaturile lor înainte de Învierea cea de obste si judecata, îl cunoastem si credem, dar când va fi nu stim".

5. Vietile Sfintilor

Si din Vietile Sfintilor aflam despre folosul pe care îl aduc parastasele.

În viata Sfântului Macarie Egipteanul se istoriseste urmatoarea întâmplare: "Într-o zi umblând sfântul prin pustie, a aflat un craniu si miscându-l cu toiagul, l-a întrebat: 'Cine esti tu?' 'Eu am fost popa idolesc al elinilor ce au petrecut în locul acesta', a raspuns capatâna, 'iar tu esti Macarie, purtatorul de duh, si în oricare ceas te vei milostivi spre cei ce sunt în chinuri si te vei ruga pentru ei, se mângâie putin'".

În viata Sfintei Tecla se spune ca atunci când a prins-o ighemonul Alexandru si o ducea la chinuri, înainte de mucenicie a încredintat-o bogatei nobile Trifena ca s-o pazeasca pâna va veni s-o dea spre mâncare fiarelor. Fiica Trifenei, care murise cu câteva zile mai înainte i-a aparut mamei sale în vis si i-a spus: "Mama, sa iubesti pe straina Tecla si sa o ai de fiica în locul meu, deoarece este roaba lui Dumnezeu si poate face rugaciune ca Domnul sa ma aseze în locasurile dreptilor". De îndata ce s-a desteptat, Trifena i-a spus sfintei: "Fiica mea cea de-a doua, roaga-te lui Hristos al tau sa odihneasca pe fiica mea în viata cea vesnica asa cum mi-a cerut în vedenie". Atunci sfânta ridicându-si mâinile spre cer, s-a rugat, spunând: "Doamne al meu, Iisuse Hristoase, Fiul adevaratului si viului Dumnezeu, asculta-ma pe mine roaba Ta si odihneste pe Falconilla în viata cea vesnica, dupa voia Ta cea sfânta" (Vietile Sfintilor, 24 septembrie).

Un oarecare dintre parintii purtatori de Dumnezeu avea un ucenic care traia în nepasare fata de cele duhovnicesti si a murit într-o nepasare si mai mare. Dupa o vreme staretul îl vede pe ucenicul sau afundat pâna la gât în mocirla. Dupa multe lacrimi si rugaciuni, batrânul, într-o alta vedenie, îl vede pe ucenic afundat pâna la mijloc în mocirla. Adaugând apoi multe osteneli si lacrimi, îl vede slobozit cu desavârsire din mocirla.

Despre Sfântul Grigorie Dialogul se spune ca l-a mântuit pe împaratul Traian prin rugaciune, dupa care a auzit un glas de la Dumnezeu spunându-i: "Am auzit rugaciunea ta si am daruit iertare lui Traian. Dar tu de acum înainte sa nu te mai rogi pentru pagâni". Împarateasa Teodora, prin rugaciunile preotilor, a slobozit pe sotul ei, împaratul Teofil din legaturile iadului.

Multe întâmplari asemanatoare se istorisesc în vietile cuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor parinti, care prin rugaciunile lor au ajutat pe multi. Dar mai multe se pot spune si scrie de catre liturghisitorii de astazi ai Celui Preaînalt, care prin Liturghiile savârsite de ei, ajuta sufletele crestinilor adormiti.

Vremea savârsirii parastaselor

Dar când trebuie sa se savârseasca parastasele? În "Învatatura celor doisprezece Apostoli" se spune ca trebuie sa savârsim parastasele la a treia zi, la a noua, Ia a patru zecea si Ia un an. Sfântul Isidor Pelusiotul spune ca se savârsesc la a treia zi în amintirea Învierii celei de a treia zi a Domnului; la a noua zi dupa numarul puterilor îngeresti; la a patruzecea zi potrivit obiceiului din Vechiul Testament, deoarece si iudeii, atunci când a murit Moise l-au plâns patruzeci de zile.

Despre parastasele anuale, face referire Sfântul Grigorie Teologul în cuvântul pe care l-a rostit la înmormântarea fratelui sau Chesarie: "Pe unele le-am dat si pe altele le vom da prin cinstirile si pomenirile ce le oferim anual".

Sfântul Simeon al Tesalonicului, în pomenirile la trei zile si noua zile, vede alt simbolism. Pomenirea la trei zile se savârseste pentru cel adormit, deoarece omul si-a luat fiinta prin Sfânta Treime si deoarece, mutându-se, trebuie sa se preschimbe si sa se arate în vechea lui frumusete în care a fost îmbracat înainte de calcarea poruncii sau poate în una si mai frumoasa. Cea de la noua zile, pentru ca duhul acestuia, fara de trup fiind, sa se împreuneze cu sfintele duhuri si cu îngerii în ceata lor, fiind asemenea lor dupa fire. Iar la patruzeci de zile se face pentru Înaltarea Mântuitorului, care s-a savârsit în aceasta zi dupa Înviere, ca si El înviind atunci sa se înalte... si sa întâmpine pe Judecatorul... Iar parastasele anuale propovaduiesc iarasi pe Sfânta Treime si se savârsesc pentru cel adormit spre slava Ei, deoarece omul si-a luat fiinta de la Sfânta Treime si iarasi dezlegat de trup tot spre Ea trebuie sa se îndrepte... Sau pentru a dovedi ca este nemuritor dupa suflet si ca iarasi se va înnoi atunci când Ziditorul va voi sa-i învieze trupul sau...".

În "Marturisirea de credinta" a lui Mitrofan Critopulos se arata, asa cum am spus mai sus: "Ne rugam pentru cei adormiti, pomenind pe fiecare în parte în prima zi, în a treia, a noua, a douazecea, a patruzecea, apoi la trei luni, la sase luni si, în sfârsit la un an; si de câte ori rudele celui ce a plecat vor sa faca aceasta, nu sunt împiedicate. Dar si în fiecare sâmbata din tot timpul anului se fac rugaciuni de catre Biserica, pentru toti cei adormiti întru credinta. Si aceasta se face în toate bisericile. Si ori de câte ori se savârseste Sfânta Liturghie, totdeauna se pomenesc si acestia".

În afara de acestea Biserica noastra mai are doua Sâmbete ale mortilor, în care se pomenesc toti dreptii din Legea Veche si crestinii din toate vremurile.

Prima Sâmbata a mortilor, Sfintii Parinti au rânduit-o înaintea Duminicii Înfricosatei Judecati (a lasatului sec de carne). În aceasta zi Biserica savârseste parastase pentru fiii ei care au murit în pamânt strain, în mare sau în pustie. Deoarece pentru acestia nu s-au facut parastase si au fost lipsiti de foloasele lor, dumnezeiestii Parinti, miscati de iubirea de oameni au rânduit sa se savârseasca parastase pentru toti cei adormiti, ca sa fie cuprinsi si cei carora nu li s-au facut parastase.

Dar pentru care pricina Sfintii Parinti au ales aceasta Sâmbata? Deoarece au rânduit în urmatoarea zi pomenirea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, au gasit ca este potrivit sa fie pomenite si sufletele ca prin aceasta sa-L roage pe Înfricosatorul Judecator sa foloseasca obisnuita milostivire si sa le aseze în odihna pe care le-a fagaduit-o.

A doua Sâmbata a mortilor este rânduita de Biserica noastra la noua zile dupa Înaltarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adica în Sâmbata dinaintea Cincizecimii. La acest parastas Biserica noastra pomeneste pe toti dreptcredinciosii adormiti de la Adam pâna astazi.

Ea se roaga pentru acestia si cere de la Hristos, Care S-a înaltat la ceruri si a sezut de-a dreapta Tatalui, sa-i învredniceasca ca în ceasul judecatii sa dea raspuns bun Celui Care va judeca tot pamântul, sa fie asezati de-a dreapta Lui, în bucurie, în partea dreptilor si în ceata luminoasa a sfintilor si sa se faca vrednici mostenitori ai împaratiei Lui. Dar Biserica nu se roaga numai pentru crestini, deoarece de la Adam pâna la Hristos n-a fost nici un crestin, ci se roaga pentru toti oamenii.

În aceasta poate vedea oricine dragostea Bisericii noastre pentru întreg neamul omenesc.

Materiile necesare pentru savârsirea parastasului

Lucrurile cele mai necesare pentru savârsirea unui parastas sunt: prescura (colacul), vinul, coliva, tamâia si lumânarile.

Slujba parastasului nu este numai o lucrare a oamenilor, ci mai ales a lui Hristos, caci de la El vom cere ajutor si acest ajutor ni-l poate oferi numai prin Sfânta Liturghie. De aceea este bine sa se pomeneasca si la Sf. Liturghie mortii de la parastas.

Asupra acestui fel de pomenire insista în mod deosebit Sfântul Simeon al Tesalonicului, accentuând marele folos pe care-l dobândeste sufletul din savârsirea Sfintei Liturghii. "A treia zi" (dupa adormirea celui pomenit), - spune Sfântul Simeon al Tesalonicului, "se face coliva din seminte de grâu si din alte roade de multe feluri ce sunt aduse ca prinos lui Dumnezeu. Dar ce simbolizeaza aceste roade? Ele arata ca si omul este o samânta, un rod al pamântului care semanându-se acum în pamânt precum grâul, iarasi va învia cu puterea lui Dumnezeu, rasarind în viata ce va sa fie si aducându-se viu si desavârsit lui Hristos. Caci precum aceasta samânta se îngroapa în pamânt, iar dupa aceea rasare si aduce mult rod, tot astfel si omul fiind dat acum pamântului prin moarte, iarasi va învia. Acelasi lucru îl spune si Sfântul Apostol Pavel, aratând învierea prin pilda semanaturilor".

Acestea le spune Sfântul Simeon al Tesalonicului referitor la coliva si la celelalte care se folosesc pentru parastas, aratând totodata si simbolismul lor.

Aceasta traditie a colivelor se gaseste înca de la mijlocul secolului al IV-lea.

Pâna atunci se aduceau la sfintele parastase pâine si vin cu masline, cu brânza sau cu orez. Cei care primeau aceasta milostenie rosteau: "fericita sa le fie pomenirea" si de aceea se numeau "fericiti". Ramasite ale acestor manifestari sunt si colaceii de astazi pe care rudele celui adormit îi împart dupa parastas.

"În loc de parastas"

Exista unii crestini care în loc de parastas fac o oarecare milostenie spre pomenirea celui adormit. Dar altceva este parastasul si altceva este milostenia pe care o face cineva. Caci nici o milostenie nu poate înlocui Sfânta Liturghie, unde se jertfeste "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii". De aceea aducem la biserica prescura si vinul care se prefac în Trupul si Sângele lui Hristos. Din prescura se va scoate si particica pentru cel adormit care se va aseza pe Sfântul Disc alaturi de particelele sfintilor si dreptilor Bisericii. Acolo se afla întreaga Biserica si cea luptatoare si cea triumfatoare. "Este mare cinste, accentueaza Sfântul Ioan Gura de Aur, sa se rosteasca si numele raposatului nostru acolo unde se afla Hristos si întreaga Biserica. Dar, ia aminte, se vesteste atunci înfricosata Taina, caci Dumnezeu S-a dat pe Sine pentru mântuirea lumii."

Prin urmare, ajutorul cel mai mare si mai important care se poate da celui ce a plecat din aceasta viata, este cel care se da prin pomenirea numelui sau la Sfânta Liturghie.

Ceea ce nu pot face bunurile ce se dau saracilor o poate face rugaciunea unui drept si cu atât mai mult Sfânta Liturghie.

Parastasele aduc folos sau nu?

Unanima este marturia Parintilor Bisericii, precum si a Bisericii însasi din experienta liturghisitorilor ei ca mare este folosul care ne vine de la parastase. Dar sa vedem ce spun marii Parinti despre folosul lor. Sfântul Ioan Damaschin spune ca Dumnezeu doreste foarte mult ca noi toti sa facem bine tuturor, atât celor vii, cât si celor morti.

Dumnezeiestii Parinti, atunci când vorbesc de parastase si folosul ce vine din ele, au ca temei cuvintele Domnului si iubirea Lui de oameni. Si fiindca nu cunoastem si nu putem pune hotare dragostei lui Dumnezeu, tocmai de aceea ne încredem în aceasta dragoste a Lui si atunci când este vorba despre folosul parastaselor.

Sfântul Ioan Gura de Aur da mare importanta savârsirii Jertfei celei fara de sânge car se aduce pentru cei adormiti. Iar referitor la aceasta spune: "Nu se fac fara scop jertfele si milosteniile pentru cei plecati. Toate acestea le-a poruncit Duhul Sfânt deoarece vrea sa ne folosim unul de altul. Se foloseste acela de la tine si tu de la acela. Sa nu te îndoiesti ca cel mort va dobândi un oarecare folos... ".

În continuare sfântul da mare importanta pomenirii numelor la Sfânta Liturghie.

"Si precum atunci când se sarbatoresc biruintele împaratilor, sunt laudati si toti cei care au ajutat în lupta, iar cei care se afla în temnite sunt eliberati datorita acestei împrejurari, dar trecând vremea aceasta (de gratiere) cel care nu a luat har, nu-l va mai lua, tot astfel si aici, în vremea savârsirii Jertfei; acesta este timpul pentru biruinte.

Sfintii Apostoli n-au legiuit fara motiv rugaciunile pentru cei plecati, care se rostesc În vremea savârsirii Înfricosatoarei Taine a Dumnezeiestii Liturghii. Caci au cunoscut marele câstig si folos ce îl primesc aceia. Atunci când un întreg popor îsi înalta mâinile sale la rugaciune si împreuna cu tot clerul aduc înfricosatoarea Jertfa, cum sa nu înduplecam milostivirea lui Dumnezeu prin rugaciunile noastre staruitoare. Dar aceasta îi priveste numai pe cei dreptcredinciosi".

Sfântul Simeon al Tesalonicului, urmând Traditia apostolica, scrie: "Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiti, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare si unire cu Dumnezeu precum aceasta. Deoarece Însusi Sângele Domnului este cel care prin aceasta Jertfa se varsa pentru noi netrebnicii si Însusi Dumnezeiescul Trup este cel care se jertfeste pe Sfântul Jertfelnic".

Sfântul Grigorie de Nyssa socoteste "folositor si placut lui Dumnezeu" faptul de a pomeni numele celor adormiti în vremea savârsirii Sfintei Liturghii.

Sfântul Chiril al Ierusalimului spune ca "nespus de mare" este folosul care provine din aceasta rugaciune. Iar Sfântul Atanasie exclama: "Chiar si în aer de ar muri cel credincios, nu sovai sa aduci pentru el untdelemn si lumânari. Deoarece acest prinos îl primeste Dumnezeu si rasplateste spre folosul aceluia".

Si precum atunci când un tata are un copil bolnav, care nu poate aduce la biserica pentru sine untdelemn, lumânari si tamâie, ci în locul lui le aduce tatal sau, acest prinos fiind bineplacut lui Dumnezeu, la fel se întâmpla si în cazul celor morti. Deoarece acestia nu mai au trup ca sa se poata ajuta pe ei Însisi, îi ajuta rudele si prietenii lor prin jertfele pe care le aduc pentru ei.

De aceea nu trebuie sa neglijam sfintele parastase. Si în mod deosebit trebuie sa pomenim numele în vremea Dumnezeiestii Jertfe, deoarece ]n acest scop ne-a fost data.

Cum ajuta?

Însa modul în care ajuta parastasele ramâne o taina, pe care mintea omeneasca nu o poate explica.

În 1652, precum am spus mai sus, s-a adunat un sinod local la Ierusalim, unde s-a discutat si subiectul acesta. De aici reiese ca el nu este un lucru lipsit de importanta, ci detine un loc important în Biserica noastra. Iar concluzia care reiese de aici este urmatoarea: faptul ca parastasele folosesc îl cunoastem si îl credem, dar cum si când, asta apartine judecatii lui Dumnezeu.

Si renumitul Andrutos spune în Dogmatica sa: "Precum nu este cu putinta sa întelegem cum Dumnezeu, Cel ce cârmuieste lumea prin anumite legi, este înduplecat de o anumita rugaciune si intervine în mersul lucrurilor naturale (fizice) si omenesti, tot astfel nu este cu putinta sa ne dam seama cum folosesc rugaciunile pe cei adormiti".

Pe cine ajuta si pe cine nu ajuta?

Ajuta:

Atunci când se savârsesc cu credinta si evlavie.

Atunci când cei morti sunt vrednici de mila dumnezeiasca.

Atunci când plinatatea rugaciunilor nu se împotriveste dreptatii si bunatatii dumnezeiesti.

Nu ajuta:

Atunci când omul a respins harul dumnezeiesc si s-a facut rob diavolilor, nevrând sa se pocaiasca.

Celui care a plecat cu desavârsire nepocait. Caci acestuia nu îi aduc prea mult folos parastasele, ci doar o oarecare usurare sufleteasca, lucru marturisit de Parintii Bisericii.

Sinucigasilor, desigur nu celor care au fost bolnavi psihic, nu le putem face parastase.

De asemenea nici ereticilor, deoarece ei sunt despartiti de Biserica.

Cei care au trait aici crestineste, dar nu s-au putut desavârsi, primesc mult folos din parastase. Dar cât folos, nu cunoastem. "Nu te îndoi ca vor rodi ceva folositor (sufletului)", întareste Sfântul Ioan Gura de Aur.

Dar cât de mare este acest folos si pâna unde poate ajunge, noi nu putem sti. Însa lucrul pe care îl stim si pe care Parintii Bisericii îl accentueaza, este marele folos care provine din parastase pentru cei care nu au plecat de aici cu desavârsire nepocaiti. Un scriitor bisericesc contemporan scrie:

"Stiu ca exista cadavre morale asupra carora injectiile nu au efect. Dar stiu de asemenea ca exista pacatosi, si acestia sunt cei mai multi, care au fost raniti, dar nu au murit, au cazut, dar fara sa lase sabia din mâini si vazându-si în ultimele ceasuri urâtenia lor, au amestecat un înabusit "Pomeneste-ma, Doamne" cu ultimele lor delirari. Si cine este acela care va sustine cu îndaratnicie ca nu folosesc rugaciunile credinciosilor? Starea în care se afla sufletele celor adormiti este o stare provizorie. Dupa iesirea sufletului din aceasta viata s-a facut o oarecare judecata, dar judecata din urma în care sufletul îsi va primi locul sau pentru vesnicie nu s-a facut înca".

Si adauga: "Deoarece înca nu a iesit hotarârea din urma a Judecatorului, deoarece stapânirea lui Hristos cuprinde cele ceresti, cele pamântesti si cele de dedesubt si deoarece «Duceti-va de la Mine» nu s-a auzit, cea mai buna atitudine pe care o poate lua Biserica este sa se roage pentru mortii ei".

Cazul celor ce au pacatuit greu

Dar ce putem spune despre cazurile acelor oameni care au plecat cu desavârsire nepocaiti sau nu au apucat sa se pregateasca deloc? Raspunsul Evangheliei este clar. La fel ne spun si învataturile Parintilor Bisericii noastre, care arata limpede ca via?a aceasta este stadionul de nevointa, iar cea viitoare este a rasplatirii. Sfântul Ioan Gura de Aur, referitor la aceasta spune: "Sa nu îi plângem pe cei care au murit, ci pe cei care au murit în pacat. Unii ca acestia sunt vrednici de plâns, de bocete si de lacrimi... Câta vreme traia aici acela putea nadajdui în schimbare si în îmbunatatire... Nu se poate pocai cineva dupa ce pleaca din aceasta viata. Nici un atlet nu se poate lupta atunci când s-au terminat întrecerile, când a iesit din arena si spectatorii s-au împrastiat... Atâta timp cât ne aflam aici putem nadajdui cu siguranta, dar dupa ce vom merge acolo nu mai suntem stapâni pe pocainta, pocainta nu mai este în mâna noastra si nici nu ne mai putem spala pacatele noastre. De aceea mereu trebuie sa ne pregatim pentru iesirea noastra...".

Dar si în cele mai grele situatii, Parintii Bisericii noastre nu ne-au lasat nemângâiati. Referitor la acest subiect Sfântul Atanasie cel Mare spune ca sufletele pacatosilor primesc o oarecare binefacere de la Jertfa cea fara de sânge. Dar aceasta se întâmpla "numai atunci când Dumnezeul nostru Cel ce stapâneste peste cei vii si cei morti si Care cunoaste în chip desavârsit porunceste".

Adica Sfântul lasa slobozirea sufletelor pacatoase în seama iubirii de oameni a lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gura de Aur, desi în paragraful anterior a fost aspru, atunci însa când se ocupa de subiectul acesta este mai mângâietor. Si spune: "Sa îi ajutam cât putem, sa aflam pentru ei un oarecare ajutor, care oricât de mic ar fi are putere sa ajute". Dar în ce fel? Si raspunde: Rugându-ne si noi însine si îndemnând si pe altii sa se roage pentru ei, si facând milostenii si cereri pentru cei care au plecat împovarati de pacate. Iar acestea se fac pentru ca cei adormiti sa primeasca o oarecare mângâiere. Caci daca fiii lui Iov au fost curatiti de jertfa tatalui lor, de ce te îndoiesti ca mortii nostri ar putea câstiga un oarecare folos din rugaciunile si milosteniile ce le facem pentru ei?

Sfântul Chiril al Ierusalimului este mai mângâietor, am putea spune, în privinta aceasta, chiar si decât Sfântul Ioan Gura de Aur.

La întrebarea: "Ce anume îl poate ajuta pe sufletul ce a plecat cu pacate din aceasta viata?" ce i-a fost pusa, raspunde printr-un exemplu. Închipuieste-ti un împarat care i-a exilat pe toti locuitorii care s-au rasculat împotriva lui. Atunci la împarat mijlocesc niste prieteni ai celor exilati, care împletindu-i o cununa i-o ofera "pentru cei din exil". Si întreaba Sfântul: Oare împaratul nu va ceda la aceste rugaminti insistente si nu va da exilatilor "slobozire de pedeapsa"?

Într-un mod asemanator, continua Sfântul, se petrece si aici, caci atunci când noi aducem lui Dumnezeu rugaciuni pentru cei adormiti, fie ei si pacatosi, nu îi împletim si nu îi aducem cununa, ci "pe Hristos junghiat pentru pacate, cerând si luând iertare" de la iubitorul de oameni Dumnezeu pentru ei si pentru noi.

***

Dar cine dintre noi poate cunoaste daca cel adormit a plecat în pocainta sau nu? Cine poate pretinde ca este cunoscator de inimi si astfel sa se pronunte cu siguranta asupra soartei unuia dintre semenii nostri? De unde putem sti ce s-a întâmplat în rastimpul dintre saritura de pe pod (a unui sinucigas) si afundarea în apa râului, interval suficient pentru a spune: "Pomeneste-ma, Doamne"? Judecatile lui Dumnezeu ne interzic osândirea oricarui dintre cei adormiti. Noi sa facem tot ceea ce putem, sa ajutam pe semenii nostri dupa putere, iar pe celelalte sa le lasam în seama milei si iubirii de oameni a lui Dumnezeu, care nu au margini. De aceea Biserica noastra nu osândeste pe nimeni, ci îsi arata dragostea fata de toate madularele ei. Ca dovada a folosului pe care îl primesc din parastase cei care au murit cu pacate grele sau sunt sub o oarecare legatura, Sfântul Nectarie spune ca: "Multi marturisesc aceasta, dar mai ales cei dezlegati dupa moarte de legatura afurisirii, o dovedesc prin descompunerea trupurilor lor în urma rugaciunilor".

Foloase pentru cei vii

Dar din parastase avem si alte foloase pe care le primesc si cei care ramân în aceasta viata.

- Se înmulteste dragostea dintre cei vii si cei morti.

- Folosul se leaga nemijlocit de virtutea crestineasca.

- Se întareste credinta în viata de dincolo de mormânt.

- Se întareste nadejdea în mila lui Dumnezeu.

- Se propovaduieste prezenta necurmata a lui Hristos în lume.

- Învata ca omul este cetatean al cerului. Se muta din Biserica luptatoare de pe pamânt în cea biruitoare din cer.

- Hristos asculta rugaciunile tuturor si este înduplecat de mijlocirile sfintilor si ale Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu.

- Nadejdea de mântuire a crestinilor nu se pierde nici dupa moarte.

- Daruiesc iertare pacatelor celor pentru care se savârsesc parastasele, caci Iubitorul de oameni Dumnezeu asculta întotdeauna rugaciunile Bisericii Lui.

- Hotarârea definitiva a lui Dumnezeu pentru rasplata sau pedeapsa viitoare nu s-a rostit înca. Aceasta este pastrata pentru a Doua si înfricosata Venire. Pâna atunci Biserica poate înalta rugaciuni si cereri pentru madularele ei.

- Precum în Biserica luptatoare cei care se afla sub pedeapsa canonica pentru pacatele savârsite sunt lipsiti de dumnezeiestile Taine, tot astfel si în Biserica biruitoare cei care au murit în pacate sunt departe de sfinti si drepti.

- Se înmulteste dragostea frateasca.

- Se mângâie cei vii si întristati pentru moartea persoanei iubite, caci moartea este amara, pricinuieste mâhnire nesuferita si îi desparte brusc de cei iubiti. Rugaciunea si parastasul este singurul mod de comuniune cu ei, caci nu exista un alt mod de comuniune cu persoanele dragi noua.

- Pricinuieste aducerea aminte de moarte, de desertaciunea lumii si a lucrurilor ei.

- Îndeamna la dobândirea virtutii si la petrecerea placuta lui Dumnezeu. Încurajeaza la faceri de bine si la nevointa proprie.

Sfântul Ioan Damaschin accentueaza faptul ca: "Dumnezeu vrea ca toti sa facem bine unii altora, atât în viata aceasta cât si dupa moarte", de vreme ce Îl aducem pe Hristos "junghiat pentru pacatele noastre înduplecând astfel pentru ei si pentru noi pe iubitorul de oameni Dumnezeu", precum spune si Sfântul Chiril al leusalimului.

Dar în loc sa asteptam dupa moarte rugaciunile si parastasele altora pentru noi, nu ar fi mai bine sa ne îngrijim înca de pe acum de sufletul nostru cel nemuritor, având la îndemâna noastra toate mijloacele mântuitoare ale Sfintei noastre Biserici?

Asadar, pentru ca ziua mortii noastre este atât de nesigura, sa fim întotdeauna pregatiti ca nu cumva astazi "sa fim în viata, iar mâine în mormânt".

Bibliografie

  1. Sfânta Scriptura: Vechiul si Noul Testament
  2. Hristu Andrutos, "Dogmatica", Editura "Astir", editia a 2-a, Atena, 1954
  3. G. Meleti, "Ce se întâmpla dupa moarte", Editura "Zoi", Atena
  4. Nicolae P. Vasiliadis, "Taina mortii", Editura "SOTIR", Atena 1983
  5. Constantin Calinic, protoiereu, "Biserica crestina si cele ce se savârsesc în ea", Editura Grigorie, editia a 3-a, Atena 1969
  6. Sfântul Simeon, arhiepiscopul TesaloniculuL "Scrieri", Editura V. Rigopulos, Tesalonic 1963
  7. Paul Evdokinov, "Ortodoxia", Editura V. Rigopulos, Tesalonic 1972
  8. Sfântul Nectarie, episcopul Pentapolei, "Nemurirea sufletului si sfintele parastase", Editura V. Rigopulos, Tesalonic 1973
  9. Arhim. Haralambie Vasilopulos, "Parastasele folosesc?", Atena 1972
  10. Sfântul Ioan Gura de Aur, opere, PSB, tomul 21 (editia greaca)
  11. Dimitrie Panagopulos, "Ca sa nu nedreptatim pe mortii nostri", Editura Nectarie Panagopulos, Atena.
2017 - Biserica Sfintei Cruci si a Sfantului Vasile cel Mare - Victoria, Bucuresti