Lemnul de Viata datator al Sfintei Cruci

Mesajul Preasfintitului Varsanufie - Episcop Vicar al Arhiescopiei Bucurestilor despre istoria Lemnului Sfintei Cruci rostit cu ocazia procesiunii pelerinaj din 13 septembrie 2011

În decursul veacurilor, traditia crestina a modelat si a transmis din generatie în generatie o impresionanta si tulburatoare istorie, a lemnului din care a fost facuta Sfânta Cruce, unul dintre primele simboluri ale credintei în mântuitoarea Jertfa a lui Iisus, gratie careia am redevenit fiii si mostenitorii Împaratiei lui Dumnezeu. Aceasta istorie este astazi mai putin cunoscuta. Ramâne însa importanta pentru ca dezvaluie, deopotriva, interesul si credinta crestinului simplu care, de-a lungul vremii, nu a încetat sa caute si sa-si raporteze existenta la momentul fundamental care a schimbat cursul istoriei: moartea pe cruce si Învierea Domnului.

DE UNDE S-A LUAT LEMNUL SFINTEI CRUCI?

La numai 2 km. departare spre Est de vechea cetate a Ierusalimului , într-o vale ce se numeste pe evreieste Emeq HaMatzlevah, se afla o manastire foarte veche cu numele Manastirea Sfintei Cruci sau în araba Derelem Mussalaben. Aceasta a fost zidita pe locul de unde s-a luat lemnul pentru construirea crucii pe care a fost rastignit Mântuitorul Iisus Hristos.

Dupa o traditie locala neconfirmata documentar, prima biserica ar fi fost construita de Sfintii Împarati Constantin si Elena. Dupa altii de împaratul Iustinian (527-565), iar dupa altii de împaratul Heraclie (610-641), care dupa întoarcerea lui din Persia în 628 ar fi asezat în acest loc tabara armatei, aducând cu el Lemnul Sfintei Cruci pentru a o repune la Golgota. Astfel, a decis sa construiasca o manastire în locul în care a poposit , în cinstea Sfintei Cruci. Conform documentelor existente putem spune cu certitudine ca aceasta manastirea exista la începutul perioadei bizantine.

Despre copacul din care a fost luat lemnul pentru cruce, traditia ecleziala precum si un manunscris siriac foarte vechi, consemneaza faptul ca istoria începe în timpul Patriarhului Avraam si este legata de aparitia Sfintei Treimi sub forma unor îngeri la Mamvri. Traditia spune ca Îngerii i-au lasat lui Avraam trei toiege (dupa altii trei seminte felurite) înainte de plecarea lor spre Sodoma. Urmeaza distrugerea Sodomei si Gomorei .

Conform Vechiului Testament si cartii Genezei (19, 17 - 38) în urma distrugerii Sodomei si Gomorei, Lot a fugit într-o pestera, cu cele doua fiice. Acolo, dupa ce l-au îmbatat, acestea s-au culcat cu el pentru a naste descendenti, crezând ca nu au mai ramas oameni în tot pamântul acela. Cei doi copii care s-au nascut în urma incestului s-au numit Moab si Ben-Ammi si au creat triburile Moabitilor si Amonitilor.

Dupa teribila sa fapta, Lot a gasit refugiu în Oad-el-Moualape, unde s-a rugat si a cautat iertarea lui Dumnezeu pentru atrocitatea comisa. El s-a consultat cu Avraam si l-a întrebat ce ar trebui sa faca pentru a primi iertarea pacatelor.

Avraam i-a dat lui Lot cele trei toiage pe care îngerii i le lasasera si i-a spus sa le planteze pe marginea Ierusalimului.

El l-a învatat ca toiagele trebuie udate cu apa din râul Iordan pentru a rezista si i-a spus ca în cazul în care acestea înfloresc însemna ca Dumnezeu i-a iertat pacatele, daca nu, atunci el nu a fost iertat.

Diavolul a încercat sa-l împiedice pe Lot de la udarea toiagelor si îi pricinuia mute necazuri în încercarile de a duce apa tocmai de la Iordan cale de 60 Km, dar în cele din urma nu a reusit. Cu trecerea timpului, acestea au prins radacini si au înflorit într-un singur copac de pin, chiparos si cedru. Acesta a fost numit în traditia locala – copacul blestemat, prin care s-a adus iertarea.

Potrivit traditiei, guvernatorul roman al Iudeii, care a supervizat condamnarea lui Hristos (Matei 26, 57, Ioan 18, 13) a ordonat ca Crucea lui Hristos sa fie construita din lemnul copacului blestemat. El a crezut ca, datorita acestor variatii de înaltime (copacul fiind înalt si foarte batrân), Hristos va suferi mai mult si datorita rastignirii pe acest lemn, El ar fi mult mai dezonorat. Astfel, Iisus Hristos a fost rastignit în chip simbolic pe lemnul copacului blestemat prin care s-a adus iertarea lui Dumnezeu fata de oameni.

Descoperirea Crucii rastignirii

Dupa moartea si Învierea Domnului, ucenicii Lui au îngropat lemnul crucii, stropit de dumnezeiescul sânge, la poalele Golgotei. În alta varianta a acestui episod, se spune ca soldatii romani care L-au rastignit pe Iisus, dupa punerea Lui în mormânt, ar fi aruncat cele trei cruci într-o cisterna sapata în piatra, din imediata apropiere a Golgotei, unde se colecta apa de ploaie necesara consumului orasului. Golgota ramasese un loc blestemat. Gunoaiele Ierusalimului au fost aruncate cu timpul acolo, în vechea cisterna, acoperind crucile. Dupa trei secole, în anul 326, împarateasa Elena, mama împaratului Constantin cel Mare, ajunsa la Ierusalim în cautarea Locurilor sfinte, a poruncit sa se sape în cetate. Asa s-au descoperit cele trei cruci de lemn. Crucea pe care fusese rastignit Mântuitorul a fost usor identificata, fiind singura care avea cuie batute în ea, fiindca cei doi tâlhari fusesera legati cu funii pe crucile lor. Pentru o mai buna verificare, crucea a fost asezata peste un mort, care a înviat si a rostit cuvinte de slava lui Dumnezeu. Aceasta este crucea despre care Sfântul Apostol Pavel scrie: "Caci cuvântul crucii este, pentru cei ce pier, nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu, caci scris este: pierde-voi întelepciunea celor întelepti si stiinta celor învatati o voi nimici.“ (1 Cor, 18-19).

Sfânta Elena, asa cum ne spun Ambrozie, Rufinus si alti Parinti si scriitori bisericesti, a trimis acasa, fiului ei Constantin, un fragment din lemnul Sfintei Cruci si doua cuie din cele în care fusese pironit Domnul, unul dintre ele fiind ulterior încastrat într-o diadema. Crucea descoperita pe Golgota a fost pusa în Bazilica "Sfânta Cruce“ din Ierusalim, zidita de împarateasa. Tot acolo au mai fost depuse un cui si placa pe care Pilat pusese sa se scrie INRI. În fata bazilicii, a fost înaltata o cruce de metal, pe care împaratul Teodosie al II -lea a acoperit-o cu aur si diamante în anul 417. Asa cum spune si pelerina crestina Egeria (sec. al IV-lea), în Biserica din Ierusalim, sfintita în ziua de 13 septembrie, a fost depusa spre pastrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperita de putina vreme de Sfânta Elena. Dar sarbatoarea liturgica a Înaltarii Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 Septembrie, când a fost aratata multimii, din amvonul Bisericii Sfântului Mormânt, de catre Macarie, episcopul Ierusalimului.

Începutul cultului public si oficial al Crucii lui Iisus s-a petrecut în anul 335, cu ocazia sfintirii bisericii zidite de împaratul Constantin cel Mare, la propunerea împaratesei Elena, pe Golgota, locul Calvarului si al îngroparii Mântuitorului Iisus, cunoscuta ca Biserica a Sfântului Mormânt, sau Martirion/Martyrium, iar mai târziu "Ad Crucem“.

Crucea rastignirii, luata ca prada de razboi de catre persi

Istoria Sfintei Cruci, dupa evenimentul pomenit mai sus, este însa una zbuciumata. Multe date nu concorda, fiind foarte greu de stabilit cu exactitate adevarul. Surse catolice sustin ca, dupa aproape trei veacuri, în anul 615, racla cu lemnul Sfintei Cruci a fost luata ca prada de razboi de catre persii care au invadat si au cucerit Ierusalimul, sub condu-cerea lui Cosroe Parviz, si dusa la Ctesifon. Dupa 14 ani, împaratul Heraclie al Bizantului a readus-o la Ierusalim, depunând-o, în anul 629, cu mare cinste, în Biserica Sfântului Mormânt. La 14 septembrie 630, Patriarhul Zaharia a înaltat-o în vazul credinciosilor.

În anii 634-635, lemnul Sfintei Cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (si înapoi) într-o procesiune solemna, a carei amintire s-a pastrat pâna astazi în cultul bizantin al sarbatorii din 14 Septembrie.

Crucea Domnului, pierduta si regasita

Aceleasi surse catolice sustin ca urmele acestei parti din Cruce s-au pierdut definitiv. Relicva, ascunsa în 1009, redescoperita si reasezata în Biserica Sfântului Mormânt în 1099 de cruciati, a cazut în 1187 în mâinile lui Salladin, pe câmpul de batalie de la Hattin, unde fusese adusa de episcopul Betleemului, la porunca regelui Ierusalimului, din sfânta relicva ramânând doar bucatile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol si la Roma. În acest al doilea caz, fragmentul din Sfânta Cruce, pastrat în capela Pharos a palatului imperial de pe malul Bosforului, si celelalte relicve ale Patimilor care se aflau aici au fost achizitionate între 1241 si 1242 de catre regele Frantei, Ludovic al IX-lea, de la împaratul latin de Constantinopol. Lemnul Sfintei Cruci a fost depus în Sainte Chapelle, în 1248, de unde a disparut în timpul Revolutiei franceze.

Referitor la dramatica istorie a lemnului Sfintei Cruci, parintele Gheorghe Calciu spunea: "Este sigur ca, în perioada iconoclasmului, crucea a fost negata ca si icoanele. Poate ca a fost ascunsa de patriarhul Ierusalimului, eventual, descompusa în bucati spre a fi mai usor de ascuns si, apoi, scoasa din nou la iveala. Se presupune ca a fost trimisa la Constantinopol, atunci când pericolul musulman a crescut si ca a stat acolo pâna în preajma caderii Constantinopolului. Unii istorici cred ca atunci crucea a fost desfacuta în bucati mai mici si trimisa diferitelor patriarhii, spre salvarea ei. În felul acesta, cei care duceau bucatile de cruce puteau trece prin controlul musulman fara pericol. Dar, chiar daca astazi avem doar fragmente ale Sfintei Cruci, simbolul ei reprezentat în multiple forme ramâne ca semn al mortii si Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, spre care martirii îsi atinteau ochii în timpul suferintei si mureau fericiti. Crucea evoca patima mântuitoare pentru lume a lui Iisus. În ea se recapituleaza întreaga Lui viata“.

Astazi, fragmente din lemnul Sfintei Cruci se afla la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria, în Grecia, Muntele Athos, Venetia, în Franta (Saint Sernin de Toulouse; Capela "La Vraie-Croix“ din Morbihan, Bretania; Anjou), Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul "Sfânta Cruce“ din Liege), Spania (Santo Toribio de Liébana) precum si în alte biserici si manastiri crestine din lume. Cea mai mare bucata din Sfânta Cruce este pastrata la Manastirea Xiropotamou, din Sfântul Munte Athos. În 1992, aceasta sfânta relicva a fost adusa pentru câteva saptamâni si în tara noastra. În 2004, cu prilejul praznicului Sfintei Parascheva, a fost adus la Iasi, prin grija Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, mitropolit la vremea aceea al Moldovei si Bucovinei, fragmentul din Crucea pe care a fost rastignit Mântuitorul Iisus Hristos care se pastreaza în Manastirea Panaghia Soumela din Veria - Grecia.

Sarbatorile Crucii mântuitoare

În afara de Înaltarea Sfintei Cruci, praznuita la 14 Septembrie, se mai celebreaza, la 1 August, Scoaterea Sfintei Cruci, sarbatoare ce provine dintr-o rânduiala mai veche a Bisericii din Constantinopol. La aceasta data, era scoasa din paraclisul palatului împaratesc si purtata, cu sobor si alai de sarbatoare, la Biserica Sfânta Sofia, o particica din lemnul Sfintei Cruci. Aici ramânea pentru a fi venerata pâna la 14 august, când era readusa în palat.

Sarbatoarea se oficia în amintirea aratarii semnului Sfintei Cruci la biruinta împaratului Constantin asupra lui Maxentiu, la podul Milvius, de pe Tibru, în anul 312, precum si în amintirea descoperiri lemnului Crucii la Ierusalim.

O alta traditie spune ca sarbatoarea aceasta este legata de biruinta credinciosului împarat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea Cinstitei Cruci a Domnului.

Multi ani, fragmente din Crucea Mântuitorului s-au pastrat la Sfânta Sofia, într-o racla de pret, asezate într-un dulap în partea de nord, aproape de Sfântul Altar. În ultimele trei zile din Saptamâna Patimilor, era expusa pe un altar de aur, pentru a fi venerata vinerea de catre împarateasa si femeile din suita sa, iar sâmbata de catre patriarh si cler.

Dupa oficializarea cultului crestin, în veacul al IV-lea, în ziua de Pasti, pelerini din lumea întreaga veneau la Ierusalim pentru a retrai momentele dramatice îndurate de Mântuitorul, deoarece aici se pastrau relicve sfinte legate de patimi, printre care se afla si Sfânta Cruce, cu tablita de deasupra. Astazi, la Slujba Prohodului de la Ierusalim, din Vinerea Mare, cortegiul arhiereilor îmbracati în negru este deschis de episcopii care duc Sfânta Cruce, în care se afla încrustat lemn din Crucea Mântuitorului, cel mai de pret odor ramas lumii din timpul Patimilor lui Hristos.

O alta sarbatoare dedicata Sfintei Cruci este si aceasta duminica, a treia din Postul Mare. Împaratul Bizantului si înaltii demnitari cinsteau Sfânta Cruce la Biserica Maicii Domnului de lânga Fanar, unde se pastrau mai multe relicve ale Patimilor Mântuitorului. (articol realizat de Dumitru Manolache, publicat în Ziarul "Lumina de Duminica" din data de 7 martie 2010)

2017 - Biserica Sfintei Cruci si a Sfantului Vasile cel Mare - Victoria, Bucuresti