Sfantul Vasile Cel Mare

Viata Sfantului Vasile cel Mare

"Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!" sf vasile

Cel între ierarhi preaales, între dascali preaîntelept si între toti sfintii preamult placut lui Dumnezeu, Sfîntul parintele nostru Vasile cel Mare, a avut ca patrie Pontul, ce este în Capadocia, si s-a nascut din parinti binecredinciosi si de Dumnezeu cinstitori. Tatal sau se numea Vasile, iar mama sa Emilia, care a nascut patru fii de parte barbateasca: pe Petru si pe Sfîntul Vasile, pentru care ne sta înainte cuvîntul, pe Grigorie si pe Navcratie, si o fiica, al carei nume era Macrina.

Pentru acestia, cu adevarat s-a împlinit cuvîntul lui David, care zice: Neamul dreptilor se va binecuvînta. Si nu numai sfîntul acesta a fost îmbunatatit si mare luminator al lumii, ci si ceilalti trei frati ai lui s-au facut minunati si purtatori de semne. Caci Petru, fratele lui cel mai mare, a fost episcop al Sevastiei, Grigorie a fost episcop al Nissei, iar Navcratie a fost pustnic si facator de minuni. S-a sfintit si sora lor Macrina, dupa cum arata sinaxarul la 19 ale lunii iulie. Însa pe toti fratii i-a covîrsit Sfîntul Vasile întru fapta buna si întru învatatura; caci la învataturile cele dintîi chiar pe tatal sau l-a avut dascal si povatuitor, pe care de obste îl avea Pontul ca dascal al învataturilor si al faptelor bune, în acea vreme.

Deci, dînsul a adus în lume o astfel de plasmuire buna si curata, pe care dumnezeiescul David o numeste plasmuire de ziua, iar nu de noapte. De la acesta dar, a primit nu numai toata învatatura, ce se numeste enciclica, adica înconjuratoare, dar si toata buna credinta; si, în scurt sa zic, prin învataturile vîrstei celei dintîi s-a facut începator al desavîrsirii care avea sa fie mai pe urma.

Dupa ce din destul a fost deprins de tatal sau în astfel de învataturi, încît dorea ca de nimic din cele bune sa nu se lipseasca, si, pornit fiind prin iubirea de osteneala a albinei, care din tot felul de flori îsi aduna cele trebuincioase, ca sa nu ramîna mai prejos, s-a dus la cetatea Cezareei Capadociei, ca sa se deprinda si cu învataturile ce se dadeau acolo. Zic despre Cezareea cea preavestita, care a fost leagan de învataturi si al Sfîntului Grigorie, Cuvîntatorul de Dumnezeu; unde primind toate învataturile, se asemana cu unii din dascali, iar pe altii îi covîrsea în tot felul de învatatura, încît în putina vreme s-a facut slavit si vestit tuturor celor mai mari ai cetatii si la tot poporul, fiind mai mare în învatatura decît în vîrsta si avînd statornicia cea mai mare; apoi s-a aratat a fi retor între retori, chiar mai înainte de a se sui pe scaunele sofistilor, filosof între filosofi, mai înainte de a învata dogmele si rînduielile ce se afla în filosofie; în sfîrsit, lucrul cel mai mare a fost ca toti îl aveau ca pe un preot al crestinilor, mai înainte de preotie; si atît de slavit se facuse el prin învatatura si prin fapta buna, încît era cinstit, cucernic si vrednic înaintea tuturor.

Dupa ce a ajuns în acest fel, s-a dus la Bizant, care era cetatea cea mai mare din tot Rasaritul, pentru ca era împodobita cu cei mai desavîrsiti dintre retori si filosofi, de la care a adunat, prin ascutimea mintii sale, cele mai înalte dintre învataturi si cu ele si-a împodobit sufletul sau. De acolo, fiind nesatios de învatatura si de temelia cuvintelor bune, a fost trimis de Dumnezeu la Atena, unde a aflat pe Sfîntul Grigorie, Cuvîntatorul de Dumnezeu, sîrguindu-se la învataturi, precum si pe Iulian Apostatul, care mai pe urma a fost împarat (361-363), vrajmas si chinuitor al crestinilor, pe Libaniu, sofistul, si pe multi altii.

Dupa ce a ajuns în acest fel, s-a dus la Bizant, care era cetatea cea mai mare din tot Rasaritul, pentru ca era împodobita cu cei mai desavîrsiti dintre retori si filosofi, de la care a adunat, prin ascutimea mintii sale, cele mai înalte dintre învataturi si cu ele si-a împodobit sufletul sau. De acolo, fiind nesatios de învatatura si de temelia cuvintelor bune, a fost trimis de Dumnezeu la Atena, unde a aflat pe Sfîntul Grigorie, Cuvîntatorul de Dumnezeu, sîrguindu-se la învataturi, precum si pe Iulian Apostatul, care mai pe urma a fost împarat (361-363), vrajmas si chinuitor al crestinilor, pe Libaniu, sofistul, si pe multi altii.

Deci, acolo, aflînd Sfîntul Vasile pe Sfîntul Grigorie, apoi întrecîndu-se unul pe altul în fapta buna si în rîvna cea dumnezeiasca, atît de mult s-au iubit, încît nu puteau sa se desparta nicidecum, si sedeau amîndoi într-o casa, amîndoi mîncau si amîndoi aveau o voie.

Pe scurt, se afla un suflet în acele doua trupuri si unul de la altul primea mare folos, nu numai întru fapta buna, ci si întru învataturi. Caci ca doi lucratori de pamînt, sîrguitori si iscusiti, cu aceeasi sîrguinta lucrînd tarina filosofiei si semanînd cu multa osteneala samînta învataturilor, au secerat rodul sîrguintei lor, prin care au întrecut pe cei de o vîrsta cu dînsii, si atît de mult se înfrînau, încît mîncau numai ca sa traiasca, pîine si apa, multumind Domnului, ca Proorocul Ilie si ca Ioan Înainte-mergatorul, care se hranea cu muguri de copaci; iar pe celelalte, care momesc pîntecele si-i aduc dulceata, le defaimau, si cu totul se departau de ele.

Cu acest fel de întelepciune, pe care au pazit-o pîna la sfîrsitul vietii lor, atît de curati s-au tinut, încît au întrecut pe vestitul Xenocrat, caruia, desi dormea cu o femeie desfrînata, nu-i venea nicidecum în minte ca era o femeie aproape de dînsul; apoi au fugit de lacomie si de împutinare si numai masura cea dreapta o pazeau. Iar necîstigarea atît de mult au iubit-o, încît au covîrsit pe Antistene, pe Pitagora si pe Cratis, încît pe cele cinstite si laudate ale acelora le socoteau ca pe niste jucarii de copil; caci foarte mult au defaimat cîstigarea de bani si de alte lucruri desarte.

Trufia si înaltarea cu totul le-au urît, iar mîndria au pierdut-o prin cuviosie. Cît despre întelepciunea pe care o aveau, nu este de trebuinta sa mai scriem, caci toata viata lor era o cugetare si dorire necontenita, ziua si noaptea, ca sa cîstige filosofia cea cereasca si adevarata, mai mult decît pe cea pamînteasca. Însa se sîrguiau a o cîstiga si pe aceasta, ca sa ajute Bisericii noastre, sa dezradacineze neghina din grîu, sa curete si sa lamureasca dogmele sfintei credinte, si sa apere pe credinciosi de navalirile ereticilor.

Se sîrguiau mai mult ca sa întreaca pe filosofii cei vechi, si s-a si facut astfel prin multa lor osteneala si prin dumnezeiescul ajutor, dupa cum se arata din scrierile lor. Întru mestesugul gramaticii erau neîntrecuti, ca si în masurile stiintei, poeziei, în multimea istoriilor si frumoasa graire de cele politice. Iar buna rînduiala a retoricii si frumusetea vorbirii au ales-o mai mult, si minciuna au lepadat-o. Filosofia cea adevarata din dogme atît de mult au deprins-o, încît i-au întrecut pe toti. Tot astfel si în celelalte stiinte s-au deprins, încît au întrecut pe toti din destul, în aritmetica, în geometrie, în muzica si în astronomie; încît s-au facut dascali si filosofi desavîrsiti.

O înfrînare ca aceasta si întreaga lor întelepciune vazînd-o dascalul Sfîntului Vasile, anume Eubul, om preaîntelept si mai bun decît toti filosofii cei din Atena, se minuna; iar Vasile vrînd sa-l vîneze si sa-l aduca la cunostinta de Dumnezeu, apoi un dar nepretuit ca acesta sa-i daruiasca, pentru osteneala lui, l-a aflat odata înaintea cetatii, vorbind cu ceilalti filosofi si întrebîndu-se despre filosofie, caci astfel de obicei aveau între ei, ca ori sa graiasca, ori sa auda ceva nou. Întrebîndu-se Eubul cu filosofii, pentru un cuvînt, a venit Vasile si îndata a dezlegat acel sofism si l-a deslusit. Apoi ziceau ceilalti: "Cine este cel care a deslusit cuvîntul filosofului?". Raspuns-a Eubul, zicînd: "Ori Dumnezeu, ori Vasile".

Vazînd Eubul pe Vasile, a lasat pe prietenii si pe ucenicii sai, iar el a sezut cu Vasile, si au petrecut trei zile în vorba, întrebîndu-se de filosofie. Drept aceea, a întrebat Eubul pe Vasile: "Care este firea filosofiei?" Iar el a raspuns: "Firea filosofiei este pomenirea mortii". Dupa aceasta a grait si despre lume, zicînd: "Desi sînt dulci cuvintele cele lumesti, amara este lumea pentru cel ce se tine de ea cu iubire si patima; caci alta este slava cea trupeasca si alta a firii celei fara de trup. Nu este cu putinta ca cineva sa se îndulceasca de amîndoua, pentru ca nimeni nu poate sa slujeasca la doi stapîni. Însa, pe cît ne arata puterea bunatatii, sa împartim la cei flamînzi pîinea întelegerii; si pe cei ce s-au lipsit, pentru rautatea lor, de acoperamîntul faptei bune, pe aceia sa-i aducem sub acoperamîntul lucrurilor celor bune; caci pe care-l vedem gol, îl îmbracam si nu defaimam trupul nostru.

Sînt la noi, o! Eubule, nu chipuri, nici ghicituri, ci singur adevarul povatuindu-ne spre mîntuire; pentru ca vom învia toti, unii spre viata vesnica, iar altii spre munca si rusinarea vesnica, si vom sta toti înaintea judecatii lui Hristos, precum ne învata marii glasuitori Prooroci: Isaia, Ieremia, Daniil, David si dumnezeiescul Apostol Pavel; dupa acestia, chiar datatorul pocaintei si rasplatitorul nostru, Domnul, Care a cautat oaia cea pierduta, iar pe fiul cel risipitor, care cu pocainta s-a întors, cuprinzîndu-l cu dragoste, l-a sarutat, cu haina luminata si cu inel l-a împodobit si l-a ospatat. Acela da asemenea rasplatire celor ce vin în ceasul al unsprezecelea, ca si celor ce au purtat greutatea si zaduful zilei. Acela, pocaindu-ne si nascîndu-ne din apa si din Duh, ne da cele ce ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-a suit, precum si pe toate care le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc".

Vasile graind acestea, Eubul a strigat: "O! Vasile, aratatorule de cele ceresti, prin tine cred într-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul a toate, astept învierea mortilor si viata veacului ce va sa fie, Amin! Acesta este semnul credintei mele în Dumnezeu: toata averea ce o am, în mîinile tale o dau si cealalta vreme a vietii mele cu tine o voi petrece, caci doresc nasterea din apa si din Duh".

Vasile i-a zis: "Bine este cuvîntat Dumnezeul nostru, de acum si pîna-n veac, Cel ce a luminat mintea ta cu lumina adevarului, Eubule, si din ratacirea cea mare te-a adus la cunostinta milostivirii Sale. Iar de vei voi, precum zici, ca sa petreci cu mine, îti voi spune în ce chip sa ne îngrijim de mîntuirea noastra si sa ne izbavim din cursele vietii celei de aici; sa vindem toate averile si sa le împartim saracilor. Dupa aceea sa mergem în sfînta cetate, ca sa vedem minunile ce sînt acolo si vom cîstiga îndraznire catre Dumnezeu".

Astfel, toate bine împartindu-le celor ce aveau trebuinta, si cumparîndu-si hainele cele albe pentru Sfîntul Botez, s-au dus la Ierusalim si îi întorceau în cale pe multi la adevarata credinta. Mergînd în Antiohia, au intrat la o gazda, iar fiul gazdei, Filoxen, sedea înaintea usii, fiind suparat; acela era ucenic al lui Libaniu sofistul, de la care luînd niste stihuri de ale lui Homer, ca sa le prefaca în vorba retoriceasca, nu putea, si în nepricepere fiind, se necajea foarte. Pe acesta, vazîndu-l Vasile necajit, l-a întrebat: "Pentru ce esti necajit, tinere?" Iar Filoxen a zis: "Oare daca-ti voi arata pricina mîhnirii mele, ce folos îmi va fi de la tine, întru aceasta?". Iar Vasile, fagaduindu-i ca nu în zadar îi va fi aceea ce va arata lui, tînarul i-a spus despre sofist si despre stihurile acelea si ca aceea este pricina întristarii lui, de vreme ce nu se pricepe ca sa alcatuiasca stihurile. Vasile, luînd stihurile, a început a i le tîlcui, alcatuindu-le în vorba simpla, în trei feluri. Atunci tînarul, mirîndu-se si înveselindu-se, l-a rugat sa-i scrie talmacirea. Drept aceea, Vasile a scris tîlcuirea acelor stihuri ale lui Homer în trei feluri, pe care luîndu-le tînarul, cu bucurie a mers dimineata la Libaniu, dascalul sau, ducîndu-i acea alcatuire a stihurilor; iar el citind-o, s-a mirat si a zis: "Va jur pe dumnezeiasca rînduiala, ca nu se afla cineva din înteleptii de acum care sa-ti spuna o asemenea tîlcuire. Deci cine ti-a scris aceasta, Filoxene?"

Iar tînarul i-a spus: "Este un strain în casa mea, care, fara osteneala, degraba a tîlcuit aceasta". Libaniu îndata a alergat cu sîrguinta la gazda, ca sa vada pe strainul acela. Vazînd pe Vasile si pe Eubul, s-a mirat de venirea lor neasteptata si s-a bucurat de dînsii. Deci, i-a rugat sa vina si sa gazduiasca în casa lui; iar ei venind, Libaniu le-a pus înainte masa cu multe feluri de bucate.

Dupa obiceiul lor însa gustînd putina pîine si apa cu masura, au multumit lui Dumnezeu datatorul de toate bunatatile. Apoi a început Libaniu a le pune întrebari sofiste, iar ei împotriva îi aduceau cuvîntul credintei; Libaniu, cunoscînd puterea cuvintelor, zicea ca n-a venit înca vremea de a se boteza, iar daca rînduiala lui Dumnezeu va porunci, apoi cine poate sa se împotriveasca? "Mult ma vei sluji, o! Vasile, daca unele ca acestea vei binevoi a le grai, spre folosul ucenicilor care sînt la mine".

Degraba ucenicii lui Libaniu fiind adunati, a început Vasile a-i învata: "Sa aveti curatie sufleteasca, nepatimire trupeasca, purtare blînda, grai cumpanit, cuvînt cu buna rînduiala, hrana si bautura masurata, înaintea celor mai mari tacere, înaintea celor mai întelepti luare-aminte, la cei mai batrîni supunere, sa aveti spre cei asemenea cu voi si spre cei mai mici dragoste nefatarnica, de cei rai, patimasi si iubitori de trup sa va departati si putin sa graiti, dar mai mult sa întelegeti, sa nu fiti fara de socoteala în cuvînt, sa nu prisositi cu vorba, sa nu fiti îndrazneti la rîs, cu sfiala sa va împodobiti si cu femeile cele necurate sa nu vorbiti, sa aveti în jos cautarea, iar sufletul sus, sa fugiti de cuvintele cele împotriva; dregatorie dascaleasca sa nu doriti, cinstea acestei lumi întru nimic s-o socotiti.

Iar de ar face cineva vreun bine spre folosul altora, de la Dumnezeu plata s-o astepte si vesnica rasplatire de la Iisus Hristos, Domnul nostru". Acestea zicîndu-le Vasile catre ucenicii lui Libaniu si ei ascultînd nu fara de mirare, iarasi a plecat cu Eubul în cale.

Dupa ce au sosit în Ierusalim, toate Sfintele Locuri cu credinta si cu dragoste înconjurîndu-le si într-însele închinîndu-se lui Dumnezeu, Care este peste tot, ei s-au aratat episcopului acelei cetati, cu numele Maxim, si l-au rugat ca sa-i boteze în Iordan. Episcopul, vazîndu-i plini de credinta, a facut dupa credinta lor si luînd clerul sau a mers cu Vasile si cu Eubul la Iordan, iar cînd era pe mal, Vasile a cazut la pamînt si, cu lacrimi si glas, s-a rugat la Dumnezeu ca sa-i arate vreun semn al credintei lui.

Deci, tremurînd, s-a sculat si s-a dezbracat de hainele sale, odata cu care si pe omul cel vechi l-a lepadat si, intrînd în apa, se ruga. Cînd s-a apropiat arhiereul sa-l boteze, iata s-a pogorît un fulger de foc spre ei, si iesind un porumbel din fulgerul acela, s-a pogorît în Iordan, si, tulburînd apa, a zburat la cer; iar cei ce stateau pe mal, vazînd aceea, s-au cutremurat si au preamarit pe Dumnezeu.

Vasile, fiind botezat, a iesit din apa, si mirîndu-se episcopul de dragostea ce avea catre Dumnezeu, l-a îmbracat în haina Învierii lui Hristos, rugîndu-se. Apoi a botezat si pe Eubul, i-a uns pe ei cu mir si i-a împartasit cu dumnezeiestile Taine. Întorcîndu-se în sfînta cetate, au petrecut într-însa un an; dupa aceasta s-au dus în Antiohia, unde Meletie arhiepiscopul a hirotonit pe Vasile diacon si acolo a tîlcuit Pildele lui Solomon.

Nu dupa multa vreme, s-a dus cu Eubul în patria sa, Capadocia, apropiindu-se de cetatea Cezareei. Apoi s-a descoperit într-o vedenie de noapte lui Leontie, arhiepiscopul Cezareei, despre venirea lor si ca Vasile o sa fie în vremea sa arhiepiscop al acelei cetati. Deci, dimineata, chemînd arhiepiscopul pe arhidiaconul sau si pe unii din clericii cei cinstiti, i-a trimis la portile cetatii dinspre rasarit, poruncindu-le ca pe cei doi straini ce-i vor întîmpina, sa-i aduca la dînsul cu cinste. Iar ei ducîndu-se si întîmpinînd pe Vasile si Eubul, pe cînd intrau în cetate, i-au adus la arhiepiscop.

El, vazîndu-i pe dînsii, s-a mirat, ca pe unii ca acestia îi vazuse în vedenie, si a preamarit pe Dumnezeu. Apoi i-a întrebat arhiepiscopul de unde vin si cum se numesc. Înstiintîndu-se despre numele lor, a poruncit sa-i aduca la masa si sa-i ospateze. Dupa aceea, chemînd clerul sau si barbati alesi din cetate, le-a spus toate cele ce i s-au vestit lui despre Vasile în vedenie, de la Dumnezeu. Atunci clerul cu un glas a zis: "De vreme ce pentru cinstita ta viata ti-a aratat Dumnezeu pe mostenitorul scaunului tau, se cade sa faci cu dînsul precum îti este placerea; caci cu adevarat vrednic este omul pe care judecatile lui Dumnezeu îl descopera".

Apoi a chemat arhiepiscopul pe Vasile si pe Eubul si a început a vorbi cu ei din Scripturi, vrînd ca sa afle priceperea lor; si auzindu-i, s-a mirat de noianul întelepciunii ce se afla într-însii, apoi tinîndu-i la sine, îi cinstea dupa vrednicie. Vasile, petrecînd în Cezareea, avea acelasi fel de viata precum a vazut mai înainte la multi cuviosi, pe cînd a înconjurat Egiptul, Palestina, Siria si Mesopotamia, cautînd pe Eustatie filosoful si cercetînd într-acele parti pe parintii cei nevoitori; deci, le urma bine cu chipul si cu viata monahiceasca.

Dupa aceea a fost hirotonit prezbiter de Ermoghen, episcopul Cezareei, care a fost dupa Leontie, si era povatuitorul monahilor. Murind Ermoghen arhiepiscopul, era cerut în scaun Sfîntul Vasile, ca un vrednic si de Dumnezeu mai înainte însemnat; dar, fugind de cinste, s-a ascuns, si a fost ridicat la arhiepiscopie Eusebiu, barbat bun la obiceiuri cu adevarat, dar putin învatat si întru întelepciunea cartii neiscusit; deci, acela stiind pe Vasile ca era de toti foarte cinstit si laudat ca un mai întelept filosof si cu viata sfînta, a început ca un om neputincios a fi biruit de zavistie si se arata rau-voitor lui Vasile.

Acest lucru întelegîndu-l Sfîntul Vasile, nevrînd sa fie pricinuitor de zavistie, s-a dus în pustia Pontului, unde a chemat prin scrisori si pe prietenul sau, pe Sfîntul Grigorie de Nazianz; acolo, adunînd cu dînsul multime de monahi, a facut rînduiala de viata monahala, fiind luminat de Duhul Sfînt, si petrecea viata îngereasca pe pamînt. Le ajuta lor la o viata ca aceea si fericita Emilia, maica lui Vasile, petrecînd nu departe de ei, de cealalta parte de rîu, în sat, si de hrana lor îngrijindu-se; apoi, ramînînd vaduva, toata sîrguinta o avea ca sa placa lui Dumnezeu.

Fiind vremea, Vasile si Grigorie au iesit din pustie, siliti de trebuintele Sfintei Biserici, care atunci era tulburata de eretici. Pentru ca pe Grigorie, tatal sau, l-a luat la sine spre ajutorul drept-credinciosilor în cetatea Nazianzului, fiind batrîn si neputînd sa se lupte acum cu lupii; iar Vasile, împacîndu-se cu Eusebiu, arhiepiscopul Cezareii, acesta, prin scrisoare, l-a rugat sa se întoarca la dînsul si sa ajute Bisericii care lupta contra arienilor.

Vazînd fericitul Vasile o primejdie ca aceea a Sfintei Biserici, si cinstind mai mult trebuinta cea de obste, decît viata pustniceasca, a lasat singuratatea si a venit în Cezareea, unde foarte mult a lucrat cu cuvîntul si cu scrisul, curatind credinta cea dreapta de eresuri. Apoi arhiepiscopul Eusebiu si-a dat sfîrsitul pe bratele lui Vasile, dîndu-si sufletul sau lui Dumnezeu; iar dupa dînsul, lucrînd Sfîntul Duh, marele Vasile, chiar nevrînd a fi ridicat în scaun, a fost sfintit de multi episcopi, între care era si batrînul Grigorie, tatal lui Grigorie de Nazianz; caci acela, fiind neputincios si obosit de batrînete, a poruncit sa-l duca în Cezareea, sa sileasca pe Vasile a veni la arhiepiscopie, ca nu cumva arienii sa ridice pe vreunul dintre ai lor în scaunul acela.

Deci, Vasile ocîrmuia Biserica lui Hristos; iar pe Petru, fratele sau cel dupa trup, l-a sfintit prezbiter, ca sa-i ajute la ostenelile bisericesti, iar mai tîrziu l-a pus episcop în cetatea Sevastiei. În acelasi timp si mama sa, fericita Emilia, dupa o viata de mai bine de 90 de ani, si-a dat sufletul Domnului. Ea a mai avut înca un fiu, pe Grigorie, episcopul Nissei, si pe Petru, pe care l-am pomenit, precum si o fiica, Macrina fecioara, întîia nascuta, si ceilalti fii, crescuti întru mari fapte bune.

Dupa un timp oarecare, fericitul Vasile a cerut de la Dumnezeu sa i se dea darul întelepciunii, asa încît, cu ale sale cuvinte curate, sa poata savîrsi slujba cea fara de sînge si sa vie spre el Duhul Sfînt. Dupa sase zile, adica în ziua a saptea, pogorîndu-se Duhul Sfînt, a început a liturghisi si savîrsi în toate zilele jertfa cea fara de sînge. Dupa ce a trecut cîtava vreme, cu credinta si cu rugaciune a început a scrie cu propria sa mîna tainele sfintei slujbe. Si în acea noapte i s-a aratat Domnul în vedenie, cu apostolii, facînd înainte punere a pîinii si a paharului, la Sfîntul Jertfelnic; apoi, sculînd pe Vasile, i-a zis: "Dupa a ta cerere, sa se umple gura ta de lauda, ca adica, cu ale tale curate cuvinte, sa aduci slujba cea fara de sînge". Iar el s-a sculat tremurînd, neputînd sa priveasca cu ochii la aratarea Domnului cea luminoasa.

Dupa aceasta aratare luminoasa a mers în biserica si, apropiindu-se de Sfîntul Altar, a început a grai si a scrie pe hîrtie, în limba greceasca, astfel: Sa se umple gura mea de lauda, ca sa cînt slava Ta, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai zidit pe noi si ne-ai adus în viata aceasta, rostind apoi si celelalte rugaciuni ale Sfintei Biserici.

Iar dupa sfîrsitul rugaciunilor a ridicat pîinea, rugîndu-se cu dinadinsul si zicînd: "Ia aminte, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfînt lacasul Tau si de pe scaunul maririi împaratiei Tale, si vino ca sa ne sfintesti pe noi; Cel ce sezi sus, împreuna cu Tatal, si aici cu noi esti nevazut, învredniceste-ne, cu puternica mîna Ta, ca sa ni se dea preacuratul Tau trup si cinstitul Tau sînge noua, tuturor popoarelor".

Arhiereul savîrsindu-le pe acestea, Eubul, cu cei mai întîi clerici, au vazut o lumina cereasca luminînd altarul si pe arhiereu si niste barbati prealuminati în vesminte albe, înconjurînd pe acel mare arhiereu. Vazînd aceasta, s-au înspaimîntat foarte mult si au varsat lacrimi, laudînd pe Dumnezeu.

În vremea aceea, marele Vasile chemînd un argintar, i-a poruncit ca din aur curat sa faca o pasare, în chipul porumbelului ce s-a aratat deasupra Iordanului, spre pazirea dumnezeiestilor Taine, si l-a asezat deasupra Sfintei Mese.

Alta data, sfîntul, savîrsind dumnezeiasca slujba, un evreu, prefacîndu-se crestin, vrînd sa iscodeasca despre Sfintele Taine, s-a lipit de cei credinciosi si a intrat în biserica; acolo a vazut pe Sfîntul Vasile ca avea în mîinile sale un prunc, pe care-l sfarîma. Împartasindu-se credinciosii din mîinile sfîntului, a venit si evreul; si i-a dat arhiereul, ca si celorlalti crestini, o parte din Sfintele Daruri, pe care luînd-o evreul în mîini, a vazut ca era adevarata carne. Dupa aceea, apropiindu-se de pahar, a vazut ca era sînge adevarat în el.

Deci a pastrat ramasitele Sfintei Împartasanii si, mergînd acasa, le-a aratat femeii sale, si i-a spus despre tot ce a vazut cu ochii sai; apoi crezînd cu adevarat ca înfricosata si preaînalta este taina crestineasca, a doua zi a mers la Fericitul Vasile, rugîndu-l sa-i dea Sfîntul Botez. Iar Vasile, dînd multumire lui Dumnezeu, nu a întîrziat a boteza pe evreu, împreuna cu toata casa lui.

Alta data, mergînd undeva sfîntul, o femeie saraca, fiind nedreptatita de eparhul cetatii, a cazut în cale la picioarele fericitului, rugîndu-l ca sa scrie despre dînsa la acel boier, ca unul care avea multa trecere catre dînsul. Sfîntul, luînd o hîrtie, a scris catre boier astfel: "S-a apropiat de mine aceasta saraca femeie, care îti aduce scrisoarea mea, nadajduind ca ma iubesti si are trecere cuvîntul meu la tine; deci m-a rugat ca sa-ti scriu, sa n-o mai superi. De este adevarata nadajduirea ei, arata cu lucrul, si fa mila cu femeia aceasta".

Scriind sfîntul hîrtia, a dat-o femeii celei sarace, iar ea luînd-o, a dus-o si a dat-o boierului, care, citind-o, a scris înapoi sfîntului: "Dupa scrisoarea ta, parinte sfinte, as fi voit sa fac mila acestei femei sarace, dar nu pot, de vreme ce se afla sub dajdie". Iar sfîntul iarasi a scris catre dînsul: "Daca ai voit si n-ai putut, bine; iar de ai putut si n-ai voit, atunci te va aduce Dumnezeu în starea celor ce au trebuinta ca, atunci cînd vei voi sa fii miluit, sa nu poti fi". Acest lucru s-a si întîmplat, pentru ca, nu dupa multa vreme, suparîndu-se împaratul pe acest eparh, caci auzea ca face multe napastuiri, l-a aruncat în închisoare, ca sa despagubeasca pe cei pe care îi napastuise. Eparhul a trimis din închisoare rugaminte la Sfîntul Vasile ca sa-l miluiasca si sa înduplece pe împarat, prin mijlocirea sa.

Vasile grabindu-se, a rugat pe împarat pentru dînsul si, dupa sase zile, a venit porunca pentru liberarea boierului de la închisoare. Eparhul vazînd milostivirea sfîntului catre dînsul, a alergat la el spre a-i multumi, iar femeii sarace i-a dat îndoit din averile sale.

Alta data, era foamete atîta de mare în eparhia sfîntului, încît multi oameni au murit, din lipsa de hrana. Sfîntul, vazînd pe boieri ca tin grîul în hambare si nu-l dau saracilor, se mîhnea de învîrtosarea inimii acestora; caci o alta neomenie mai mare decît aceasta nu este, ca într-o vreme ca aceea cei bogati sa nu voiasca a vinde grîul, ci sa astepte ca, vînzîndu-l mai scump, sa adune mai multi bani. Dar nu stiu ticalosii ca, cu cît asteapta vreme mai multa sa adune bani mai multi si sa strîmtoreze pe cei saraci, cu atît îsi înmultesc asupra lor mînia lui Dumnezeu; caci ce altceva este mai rau decît sa pastreze grîul si sa negustoreasca strîmtorarea saracilor, sa se lipseasca si sa moara de foame? Cum sa-i numeasca cineva pe acestia crestini? Cum sa-i numeasca oameni pe ei care sînt mai salbatici decît fiarele, ca fiarele iubesc pe cele asemenea lor, iar acestia nu se milostivesc spre cei de o semintie cu dînsii. Unii ca acestia erau, în vremea aceea, boierii Cezareei.

Sfîntul îi învata în fiecare zi despre milostenie, îi sfatuia, îi ruga, le scria, le aducea aminte de iubirea de straini a lui Avraam, de primirea de straini a lui Lot, de istoria lui Iosif cel preafrumos, cum a hranit pe egipteni, si mai ales cuvintele acestea: Surpa-voi hambarele mele si mai mari le voi zidi. Acestea facîndu-le si zicîndu-le sfîntul, de-abia i-a înduplecat sa-si deschida hambarele. Atunci, urmînd lui Hristos, care a spalat picioarele ucenicilor, slujea singur la împartirea grîului, singur fierbea seminte, singur le împartea saracilor hrana; si asa facînd multe zile, a potolit primejdia foametei.

În acea vreme, împaratul Iulian (361-363), necuratul si pagînul, vrînd sa duca razboi asupra persilor, a venit în partile Cezareei Capadociei; iar Sfîntul Vasile cunoscîndu-l de la Atena, caci învatase acolo împreuna cu dînsul, a luat poporul sau si l-a întîmpinat, cinstindu-l ca pe un împarat, si fiindca nu avea alt dar sa-i duca, i-a dus trei pîini de orz, dintr-acelea care mînca sfîntul; caci asa ceruse împaratul, sa-i duca dintr-acelea din care manînca el. Deci, primind împaratul darul, a zis slujitorilor sa-i rasplateasca lui si sa-i dea iarba din livada.

Sfîntul, vazînd o necinste ca aceasta, a zis împaratului: "Noi, împarate, ti-am adus dintr-acelea care mîncam, precum ai cerut, iar împaratia ta, precum se vede, ne-ai rasplatit darul, dîndu-ne dintre acelea pe care le manînci însuti". Auzind acestea împaratul, s-a mîniat foarte si a zis sfîntului: "Acum primeste darul acesta, si cînd ma voi întoarce din Persia biruitor, voi arde cetatea ta de tot si pe nebunul popor cel amagit de tine îl voi robi, caci necinsteste pe zeii carora ma închin eu, si atunci vei lua si tu cuviincioasa rasplatire". Astfel înfricosîndu-l pagînul împarat, s-a dus în Persia.

Sfîntul întorcîndu-se în cetate si chemînd toata multimea poporului, le-a spus îngrozirile împaratului, iar dupa aceea i-a sfatuit, zicînd: "Sa nu va mîhniti, fratii mei crestini, de banii vostri, ci numai de viata voastra sa va îngrijiti; duceti-va si aduceti banii vostri, sa-i adunam într-un loc, si cînd vom auzi ca se întoarce împaratul, sa-i punem gramezi în calea lui, caci vazîndu-i, ca un iubitor de bani ce este, se va îmblînzi si nu va face asupra noastra precum vorbeste". Ducîndu-se crestinii, au facut precum le-a poruncit sfîntul, au adus avutii nenumarate, aur, argint si pietre scumpe.

Sfîntul primindu-le, le-a pus în casa de vase, scriind deasupra numele fiecaruia, ca sa se pastreze pîna cînd vor auzi despre întoarcerea împaratului. Cînd a înteles sfîntul ca se întoarce împaratul, a adunat multimea crestinilor, împreuna cu femeile si cu copiii, si le-a poruncit sa posteasca trei zile; apoi i-a suit în muntele Cezareei, care acum se numeste Didim, adica geaman, caci are doua vîrfuri, în care era si o biserica a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

Rugîndu-se crestinii în biserica aceea, cu inima zdrobita, milostivului Dumnezeu si Preasfintei Maicii Lui, ca sa risipeasca sfatul pagînului împarat, sfîntul a vazut stînd împreuna cu poporul la rugaciune multime de oaste cereasca împrejurul muntelui, si în mijlocul lor a vazut o femeie sezînd pe un scaun cu multa slava, si a zis catre îngerii care stateau împrejur: "Chemati la mine pe Mercurie, ca sa se duca sa ucida pe Iulian, vrajmasul Fiului meu". Deci, s-a aratat Sfîntului Vasile Mucenicul Mercurie, îmbracat cu armele lui, si luînd voie de la femeia aceea, care era Preasfînta Nascatoare de Dumnezeu, s-a dus degraba.

Dupa ce sfîntul a vazut aceasta vedenie, a luat îndata pe unii din clerici si s-a pogorît în cetate; si era acolo o biserica a Sfîntului Mercurie, în care se aflau moastele lui, cinstindu-se de crestini; caci Sfîntul Mercurie a murit acolo în Cezareea, mai înainte cu 100 de ani, în vremea împaratiei lui Deciu (249-251) si Valerian (253-259).

Deci, în biserica aceasta intrînd sfîntul, se ruga înaintea icoanei Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, lînga care era si chipul Sfîntului marelui Mucenic Mercurie, cu sulita ca un ostas. Vasile se ruga ca acel pagîn împarat, pierzatorul crestinilor, sa nu se întoarca viu de la razboi. Si a vazut chipul Sfîntului Mercurie, cel de lînga Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, schimbîndu-se, si s-a facut nevazut cîtava vreme; iar dupa putin, s-a aratat cu sulita sîngerata; pentru ca în vremea aceea Iulian a fost însulitat la razboi de Sfîntul Mucenic Mercurie, cel trimis de Preacurata Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, spre pierzarea vrajmasului lui Dumnezeu. Atunci a cunoscut sfîntul ca acea vedenie a fost adevarata; apoi îndata s-a suit în munte si a zis crestinilor: "Bucurati-va si va veseliti astazi, fratilor, caci s-a auzit rugaciunea noastra si împaratul si-a luat cuviincioasa pedeapsa; pentru aceasta, multumind lui Dumnezeu, sa mergem în cetate, ca sa-si ia fiecare din voi banii sai".

Crestinii auzind acestea, cu un cuget au strigat toti: "Daca am voit sa-i dam împaratului celui pagîn, acum, oare, sa nu-i daruim Împaratului cerului si al pamîntului, Cel ce ne-a daruit viata noastra?" Iar sfîntul laudîndu-le sîrguinta lor, a poruncit sa-si ia fiecare a treia parte din cele ce a dat, iar cu cealalta avutie sa zideasca o casa de saraci si de straini, spital, casa de batrîni si de sarmani. Sfîntul Vasile avea si acest dar: pe cînd slujea si înalta Sfintele Daruri, cunostea ca vine darul Sfîntului Duh, printr-un semn ca acesta: Porumbelul acela de aur, care era deasupra dumnezeiestii Mese, cea cu Sfintele Daruri, miscîndu-se de dumnezeiasca putere, de trei ori se clatina.

Odata, slujind fericitul si înaltînd Sfintele, nu s-a facut obisnuitul semn al porumbelului, care, prin cea de trei ori miscare, însemna pogorîrea Duhului Sfînt. Drept aceea, Vasile gîndind la aceasta, a vazut un diacon din cei ce tineau ripidele facînd semn spre o femeie ce sta înaintea altarului. Deci, a poruncit ca sa se departeze diaconul acela de la Sfînta Masa, si sapte zile i-a dat canon ca sa posteasca si sa se roage, si fara somn toata noaptea la rugaciune sa petreaca; iar din averile lui sa le dea la saraci.

Deci, dintr-acea vreme Sfîntul Vasile a poruncit ca sa fie în biserica înaintea altarului perdele si îngradire pentru femei, ca sa nu îndrazneasca vreuna a privi în altar în vremea dumnezeiestii slujbe; iar aceea care ar îndrazni, sa fie gonita din biserica si de Sfînta Împartasire sa se desparta.

Într-acea vreme tulbura Biserica lui Hristos Valens (364-378), împaratul cel orbit cu eresul arian, care pe multi episcopi drept- credinciosi izgonindu-i din scaunele lor, a ridicat pe arieni în locurile acelora; iar pe altii mici la suflet si fricosi i-a silit ca sa se învoiasca cu eresul lui. Deci, se mînia si se tulbura vazînd pe Sfîntul Vasile pe scaunul sau, fiind fara temere si în credinta sa fiind nemiscat ca un stîlp, si pe altii sprijinindu-i si sfatuindu-i sa se departeze de eresul arian ca de un lucru urît de Dumnezeu. Împaratul, strabatînd stapînirea sa, si pe cei dreptcredinciosi pretutindeni chinuindu-i mult, a mers la Antiohia si în Cezareea Capadociei, îngrijindu-se cu dinadinsul sa aduca pe Vasile la unirea ariana. Deci a îndemnat pe voievozii sai, pe boieri si pe sfetnici cu rugaminte, cu fagaduinte si cu îngroziri sa sfatuiasca pe Vasile spre a face voia lui.

De aceea, suparau foarte mult pe sfîntul cei de un gînd cu împaratul; dar înca si femeile cele de neam mare si care aveau cunostinta cu împaratul, trimiteau pe eunucii lor la sfîntul, sfatuindu-l si îndemnîndu-l sa vina la unirea gîndului împaratesc; dar nimic n-au sporit, pentru ca n-au gasit un om slab la inima, ci un om hotarît.

Dupa aceea, Modest, eparhul, cu mai multa îndîrjire s-a sculat asupra lui; deoarece chemîndu-l la sine si neputînd sa-l plece cu momeli la credinta împarateasca, îl îngrozea cu mînie. Iar sfîntul, la îngrozirile lui, cu îndrazneala a raspuns: "Averile mele voiesti sa le iei? Pe tine nu te vei îmbogati, iar pe mine nu ma vei saraci. Dar, socotesc ca aceste haine vechi ale mele si aceste putine carti, în care este toata bogatia mea, nu-ti trebuiesc; de izgonire nu ma tem, pentru ca al meu este tot pamîntul, sau mai bine sa zic, al lui Dumnezeu. De chinuri nu ma îngrijesc, care ma vor duce la doritul sfîrsit, si cu acestea bine îmi vei face, caci mai degraba ma vei trimite la Dumnezeul meu".

Modest a zis: "Nimeni n-a vorbit cu mine cu asa îndrazneala". Iar sfîntul i-a raspuns: "Caci nu ti s-a întîmplat sa vorbesti cu vreun episcop. Noi întru celelalte aratam smerenie si blîndete, însa cînd cineva voieste sa ia de la noi pe Dumnezeu si dreptatea Lui, apoi nu ne îngrijim de nici unul". La sfîrsit Modest a zis: "Sa te gîndesti pîna dimineata, caci la pierzare te voi da". Iar el a raspuns: "Eu dimineata acelasi voi fi; însa voiesc ca si tu sa fii neschimbat în cuvîntul tau". Niste cuvinte îndraznete ca acestea, ale Sfîntului Vasile, le-a spus Modest împaratului, iar el i-a poruncit sa nu-l supere mai mult.

Sosind praznicul Aratarii Domnului (Botezul), împaratul, ca si cum vrînd sa placa putin lui Vasile, a intrat în biserica lui si, privind la buna podoaba si la rînduiala bisericii, la cîntarea si la rugaciunea credinciosilor luînd aminte, se uimea; caci n-a vazut niciodata într-ale sale biserici ariene o rînduiala si buna podoaba ca aceea. Acolo, Sfîntul Vasile, apropiindu-se de împarat, graia catre el cuvinte dumnezeiesti, iar nu omenesti, pe care le-a auzit si Grigorie de Nazianz - fiindca se întîmplase atunci acolo, care a si scris despre aceea. De atunci împaratul a început a fi mai bun catre Vasile.

Însa, ducîndu-se în Antiohia, iarasi s-a schimbat spre mînie împotriva lui Vasile, fiind învatat de oamenii cei rai; la clevetirea acestora plecîndu-se, a judecat sa izgoneasca pe Vasile. Cînd voia sa iscaleasca hotarîrea, scaunul pe care sedea împaratul s-a miscat, iar condeiul cu care voia sa scrie i s-a stricat. A luat al doilea condei, dar si acela s-a stricat, la fel si al treilea, apoi mîna i-a tremurat si frica a cazut peste dînsul; iar el cunoscînd puterea lui Dumnezeu, a rupt hîrtia.

Atunci vrajmasii dreptei credinte, arienii, staruiau la împarat ca sa-i faca rau lui Vasile. Deci s-a trimis de împarat un senator, Anastasie, ca sa aduca pe Vasile în Antiohia. Ajungînd în cetatea Cezareea si spunînd lui Vasile porunca împaratului, sfîntul a raspuns: "Eu, fiule, mai înainte cu putine zile m-am înstiintat ca împaratul, supunîndu-se sfatului nepriceputilor oameni, trei condeie a sfarîmat, vrînd sa iscaleasca hotarîrea mea pentru surghiun si sa întunece adevarul. Dar condeiele cele nesimtitoare au oprit pornirea lui, preferînd sa se strice, decît sa slujeasca la nedreapta lui judecata".

Fiind adus în Antiohia, a stat înaintea judecatii eparhului, care l-a întrebat de ce nu se tine de credinta împaratului. Sfîntul Vasile a raspuns: "Sa nu fie aceea ca, abatîndu-ma de la dreapta credinta crestineasca, sa urmez necuratei învataturi ariene; caci credinta în Unul Dumnezeu am primit-o de la parinti, spre a o slavi". Judecatorul îl îngrozea cu moartea. Însa el a raspuns: "Sa-mi fie mie ca pentru adevar sa patimesc si din legaturile trupesti sa ma dezleg; pentru ca aceasta de multa vreme o doresc, dar voi sa nu va schimbati fagaduinta voastra". Eparhul a vestit despre aceasta împaratului, spunîndu-i ca barbatul acela este mai presus de îngrozire, caci este neschimbata credinta lui, nemiscata si neslabita inima lui. Iar împaratul, umplîndu-se de mînie, se gîndea cum ar putea sa piarda pe Vasile. Într-acea vreme, Galatie, fiul împaratului, s-a îmbolnavit de o durere mare si deznadajduindu-se, era aproape de moarte. Maica aceluia, venind la împaratul, se certa cu dînsul, zicînd: "Pentru ca ai nedreapta credinta în Dumnezeu si faci rau arhiereului lui Dumnezeu, pentru aceea moare fiul meu".

Auzind acestea Valens, a chemat pe Vasile si i-a zis: "Daca sînt placute lui Dumnezeu dogmele credintei tale, sa faci sanatos pe fiul meu cu rugaciunile tale". Raspuns-a sfîntul: "De te vei uni, împarate, cu credinta cea dreapta si vei darui pace Bisericilor, apoi fiul tau va fi viu".

Împaratul, fagaduind sa împlineasca aceasta, îndata Sfîntul Vasile, rugîndu-se lui Dumnezeu pentru viata fiului împaratului, l-a facut sanatos. Apoi a liberat pe Vasile cu cinste la scaunul sau. Arienii auzind si vazînd acestea, cîrteau în inimile lor pline de zavistie si de rautate si ziceau împaratului: "Si noi putem sa facem aceasta". Dupa aceea au înselat pe împaratul, încît a îngaduit a se boteza fiul sau.

Dupa ce arienii l-au botezat, îndata a murit în mîinile lor. Aceasta vazînd-o cu ochii sai, cel mai sus pomenit Anastasie, a spus-o împaratului Valentinian (364-375), adica fratelui lui Valens, care împaratea în Apus, împaratul Rasaritului. El, mirîndu-se de o minune ca aceea, a preamarit pe Dumnezeu. Apoi Sfîntului Vasile i-a trimis multa avere, prin mîinile lui Anastasie, pe care Vasile luînd-o, a zidit prin cetati spitale, în eparhia sa, si a miluit multime de saraci si de neputinciosi.

Sfîntul Grigorie de Nazianz povesteste ca Sfîntul Vasile a tamaduit si pe Modest eparhul, acel care era vrajmas sfîntului, pe cînd acela se îmbolnavise foarte rau si cauta ajutor cu smerenie în boala sa, la sfintele lui rugaciuni. Apoi multa vreme trecînd, a venit dupa Modest alt eparh în tara aceea, anume Eusebiu, rudenia împaratului.

Era în zilele acelea, în Cezareea, o vaduva tînara, bogata si foarte frumoasa, anume Vestiana, fiica lui Arax, care era senator al mai marelui sfat; pe acea vaduva, Eusebiu eparhul voia s-o dea cu sila în însotirea unui om cu boierie. Dar ea, fiind cu mintea întreaga si vrînd sa pazeasca curatia vaduviei sale neprihanita, nu voia sa se marite dupa barbat. Cînd a înteles ca vor s-o dea cu sila, a fugit la biserica si a alergat la Sfîntul Vasile, arhiereul lui Dumnezeu.

El, primind-o spre aparare, nu voia s-o dea oamenilor care venisera dupa dînsa. Apoi a trimis-o în taina în manastirea de fecioare, la sora sa, Cuvioasa Macrina. Drept aceea, eparhul, suparîndu-se pe Sfîntul Vasile, a trimis pe ostasii sai sa ia cu sila din biserica pe acea vaduva. Dar, negasind-o, a poruncit s-o caute în camera sfîntului, unde îngerii petreceau; iar eparhul fiind necurat, credea ca Vasile o tine la dînsul pentru pacat. Negasind-o nicaieri, a chemat pe Vasile la dînsul si l-a certat foarte aspru, voind a-l pune la grele chinuri ca sa-i dea pe acea vaduva. Sfîntul Vasile era gata la toate chinurile, zicînd: "De vei porunci sa se striveasca cu fiare corpul meu, îmi vei tamadui pîntecele meu, caci ma vezi ca sînt bolnav". În acel timp s-au înstiintat cetatenii despre cele ce se faceau, si ridicîndu-se cu totii, nu numai barbatii, ci si femeile, alergara cu arme si ciomege la curtea eparhului, voind a-l ucide pentru sfîntul parinte, pastorul lor. Daca Sfîntul Vasile n-ar fi potolit poporul, l-ar fi ucis pe eparh, care, vazînd atîta tulburare în popor, s-a temut foarte mult si a eliberat pe sfînt, fara a-l supune la vreo pedeapsa.

Eladie, fostul ucenic al marelui Vasile, însusi vazator si urmas al minunilor lui la mostenirea scaunului sau, barbat îmbunatatit si sfînt, a spus un lucru nemincinos ca acesta: "Un boier drept- credincios, anume Proterie, cercetînd Locurile Sfinte, a gîndit sa dea pe fiica sa într-una din manastiri, sa slujeasca lui Dumnezeu. Dar diavolul, care de la început uraste binele, a împins pe o sluga a lui Proterie spre dorirea fiicei stapînului sau. Vazînd sluga ca acest lucru este greu, spre care nici nu îndraznea, simtindu-se ne-vrednic, a mers la un vrajitor care locuia în acea cetate, caruia i-a spus toata dorinta sa, si i-a fagaduit sa-i dea mult aur daca va face cu farmecele sale sa ia de sotie pe fiica stapînului sau.

La început vrajitorul n-a voit, apoi mai pe urma a zis: "De vei voi, te voi trimite la stapînul meu, diavolul, si el îti va ajuta la aceasta, daca vei face si tu voia lui"; iar acel ticalos rob a zis: "Fagaduiesc ca voi face tot ce-mi va porunci". Fermecatorul a zis: "Te vei lepada de Hristos al tau si vei da scrisoare pentru aceasta?". Iar el a zis: "Gata sînt, numai sa-mi cîstig dorinta mea". Vrajitorul a raspuns: "De fagaduiesti asa, apoi si eu îti voi fi de ajutor".

Luînd o hîrtie, a scris diavolului astfel: "De vreme ce mi se cade a ma sîrgui, stapîne al meu, ca sa ma lepad de crestineasca credinta si sa vin spre a ta stapînire, întru înmultirea partii tale, iata trimit la tine acum pe tînarul care va aduce scrisoarea mea, fiindca este aprins de dor catre o fecioara; si te rog sa-i dai ajutor sa-si cîstige dorinta sa, ca si eu întru aceasta sa ma preamaresc si cu mai mare sîrguinta sa cîstig pe multi care îti vor fi placuti".

O scrisoare ca aceasta scriind catre diavol, a dat-o acelui tînar si l-a trimis, zicîndu-i: "Sa mergi în aceasta ora a noptii si sa stai la mormintele pagîne, sa ridici hîrtia în vazduh si-ti vor sta de fata cei ce te vor duce la diavolul". Iar el, ticalosul, degraba s-a dus si ajungînd la morminte, a început a chema pe diavoli în ajutor. De îndata duhurile viclene s-au aratat în fata lui si cu bucurie au dus pe cel înselat la stapînul lor; apoi vazîndu-l ca sedea pe scaun înalt si înconjurat de duhuri viclene, i-a dat scrisoarea de la vrajitor si, luînd-o, diavolul a zis catre tînar: "Crezi în mine?". Iar el a zis: "Cred". Si diavolul i-a zis: "Te lepezi de Hristos al tau?".

Iar ticalosul a zis: "Ma lepad". Satana i-a zis: "De multe ori ma înselati voi crestinii; cînd va trebuie ajutorul meu, veniti la mine, iar dupa ce va împliniti dorinta voastra, iarasi va lepadati de mine si va apropiati de Hristos al vostru; iar El, ca un bun si iubitor de oameni, va primeste. Voiesc sa-mi faci zapis, cum ca te lepezi de bunavoie de Hristos si de Botez si fagaduiesti ca sa fii al meu în veci, sa rabzi cu mine vesnica munca în ziua judecatii; si asa eu îndata voi împlini dorinta ta". Iar tînarul a scris precum diavolul a voit.

Atunci balaurul pierzator de suflete a trimis pe diavolul desfrînarii si a aprins pe fecioara aceea de nesatioasa dragoste catre acest tînar, încît neputînd rabda patima trupeasca, a cazut la pamînt, rugîndu-se de tatal sau: "Miluieste-ma, miluieste-ma pe mine, fiica ta, si ma da ca sotie acelui tînar al nostru, pe care l-am iubit foarte mult; iar de nu vei face aceasta unicei tale fiice, în scurt timp ma voi omorî si vei da seama pentru mine în ziua judecatii".

Auzind aceasta tatal, s-a înspaimîntat si se tînguia, zicînd: "Vai mie pacatosul, cum s-a întîmplat aceasta fiicei mele? Cine mi-a furat comoara? Cine a amagit pe fiica mea? Cine mi-a întunecat lumina ochilor mei? Eu pe tine, fiica mea, voiam sa te logodesc cu Mirele ceresc, ca sa fii vietuitoare împreuna cu îngerii, si ca totdeauna sa preamaresti pe Dumnezeu în psalmi si în cîntari duhovnicesti, si prin tine nadajduiam ca si eu sa fiu mîntuit. Iar tu fara rusine îmi vorbesti pentru unirea nuntii. Sa nu ma pogori cu mîhnire în iad, sa nu-ti rusinezi neamul tau cel bun, însotindu-te cu o sluga". Iar ea întru nimic nu socotea cuvintele tatalui sau, zicînd într-una: "De nu vei face dupa dorinta mea, atunci singura ma voi ucide".

Tatal ei, nepricepînd ce sa faca, dupa sfatul rudelor si al prietenilor sai, a lasat ca mai bine sa fie voia ei, decît sa o piarda; deci chemînd pe sluga lui, i-a dat de sotie pe fiica sa si avere multa; apoi a zis catre dînsa: "Mergi, fiica ticaloasa si patimasa dupa barbat; însa mi se pare ca mult te vei cai pe urma si nu-ti va fi de nici un folos".

Savîrsindu-se nedreapta însotire si diavoleasca lucrare împlinindu-se, dupa cîtava vreme au observat si altii ca acel tînar nu intra în Biserica si cu Sfintele Taine nu se împartaseste. De aceea, au spus ticaloasei sale sotii, zicîndu-i: "Nu stii ca barbatul tau, pe care l-ai ales, nu este crestin, ci strain de credinta lui Hristos?". Ea, auzind aceasta s-a umplut de mîhnire si, aruncîndu-se la pamînt, a început sa-si loveasca obrazul si sa-si bata pieptul cu pumnii, strigînd: "Nimeni neascultînd de parintii sai, nu s-a mîntuit vreodata. Cine va spune rusinea tatalui meu, vai mie, ticaloasa, în cîta pieire am cazut astazi; de ce m-am nascut? Si nascîndu-ma de ce n-am pierit?"

Astfel tînguindu-se ea, a auzit barbatul ei si a alergat la dînsa, întrebînd-o despre pricina tînguirii. Cunoscînd lucrul, dînsul a început a o mîngîia, zicînd ca nu sînt adevarate cele despre dînsul, si îi spunea ca este crestin. La cuvintele lui putin mîngîietoare, dînsa a zis: "De vei voi ca sa ma încredintezi cu adevarat, iar ticalosul meu de suflet sa fie fara grija, sa mergi dimineata cu mine în Biserica si înaintea mea sa te împartasesti cu Sfintele Taine si atunci te voi crede".

Ticalosul ei barbat, vazînd ca nu poate tainui acel lucru, a fost nevoit a-i spune toate cele petrecute si cum s-a dat diavolului. Ea, capatînd curaj si scuturîndu-se de slabiciunea femeiasca, a alergat la Sfîntul Vasile si a strigat: "Miluieste-ma, ucenice al lui Hristos, miluieste-ma pe mine, care n-am ascultat pe parintele meu si diavolescului sfat m-am supus".

Povestindu-i toate cele petrecute cu barbatul sau, iar sfîntul chemîndu-l, l-a întrebat daca sînt adevarate toate cele spuse despre dînsul de femeia sa. El cu lacrimi în ochi a raspuns: "Adevarat, sfinte al lui Dumnezeu, asa este; de voi tacea, faptele mele vor striga". Si i-a povestit cum s-a dat diavolilor, iar sfîntul a zis: "Voiesti sa te întorci iarasi la Dumnezeul nostru, Iisus Hristos?". Tînarul a raspuns: "Da, voiesc, dar nu pot". Vasile l-a întrebat pentru ce nu poate, iar tînarul i-a raspuns: "Pentru ca m-am lepadat de Hristos si diavolului m-am încredintat cu zapis". Iar Vasile a zis: "Nu te mîhni de aceasta; caci Dumnezeu este iubitor de oameni si primeste pe cei ce se pocaiesc".

Atunci femeia lui, aruncîndu-se la picioarele sfîntului, îl ruga, zicîndu-i: "Ucenice al lui Hristos, cît poti, ajuta-ne noua!"; iar sfîntul a grait catre tînar: "Dar crezi ca te vei mîntui?" Iar el a zis: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!". Luîndu-l sfîntul de mîna, a facut pe dînsul semnul Sfintei Cruci si l-a închis la un loc, înauntrul sfintelor ograzi; apoi a poruncit ca neîncetat sa se roage lui Dumnezeu.

Singur a petrecut acolo trei zile, rugîndu-se lui Dumnezeu; dupa care sfîntul, cercetîndu-l, l-a întrebat: "Cum te afli, fiule?". Tînarul a raspuns: "Într-o mare primejdie ma aflu, stapîne; nu pot rabda chiotul diavolesc, înfricosarile, sagetaturile si lovirea pietrelor, pentru ca, tinîndu-mi zapisul, ma ocarasc, zicîndu-mi: "Tu ai venit la noi, iar nu noi la tine"". Sfîntul i-a zis: "Nu te teme, fiule, si numai sa crezi". Dîndu-i putina hrana, l-a însemnat cu semnul Crucii si iarasi l-a închis. Dupa putine zile, cercetîndu-l din nou, i-a zis: "Cum te afli, fiule?". Iar tînarul a raspuns: "De departe aud îngrozirile si chiotul, iar pe dînsii nu-i vad". Apoi, dîndu-i putina mîncare si rugîndu-se pentru dînsul, l-a închis din nou si s-a dus.

Dupa patru zile, a venit din nou la dînsul si l-a întrebat: "Cum te afli, fiule?". Iar el a raspuns: "Acum sînt bine, sfinte parinte; pentru ca te-am vazut pe tine în vis, luptîndu-te pentru mine si biruind pe diavolul". Deci, sfîntul, facînd rugaciuni, l-a scos din închisoare si l-a dus în chilia sa. A doua zi a chemat tot clerul bisericesc, pe monahi si tot poporul cel iubitor de Hristos, si le-a zis: "Sa preamarim, fratilor, pe iubitorul de oameni Dumnezeu, ca iata, Bunul Pastor voieste sa ia pe umeri oaia cea pierduta si s-o aduca în Biserica. Deci se cade sa ne rugam în aceasta noapte bunatatii Lui, ca sa biruiasca si sa rusineze pe vrajmasul sufletelor noastre". Atunci s-a adunat poporul în Biserica si a facut rugaciuni de toata noaptea pentru tînarul ce se pocaia, strigînd: "Doamne miluieste!".

Facîndu-se ziua, Vasile a luat pe tînar de mîna si l-a dus cu tot poporul în biserica, cîntînd psalmi si laude. Si iata diavolul, fara rusine, a venit pe nevazute cu toata puterea sa pierzatoare, vrînd sa rapeasca pe tînar din mîinile sfîntului. Iar tînarul a început a striga: "Sfinte al lui Dumnezeu, ajuta-ma!". Diavolul tabarîse asupra tînarului cu atîta îndrazneala si nerusinare, încît pe Sfîntul Vasile îl zgîria, tragînd la dînsul pe tînar. Întorcîndu-se fericitul, a zis catre diavol: "Nerusinat pierzator de suflete, începator al întunericului si al pierzarii, oare nu-ti ajunge tie a ta pierzare, pe care ai adus-o tie si celor ai tai?

Nu încetezi a prigoni zidirea Dumnezeului meu?" Iar diavolul a strigat catre dînsul: "Ma nedreptatesti, Vasile!". Si acest glas diavolesc l-au auzit multi. Iar arhiereul a zis: "Sa te certe pe tine Domnul, diavole!". Iar diavolul iarasi a zis catre dînsul: "Vasile, ma nedreptatesti, ca nu eu am mers la dînsul, ci el la mine si s-a lepadat de Hristos al tau, dîndu-mi zapisul pe care îl am în mîinile mele, iar în ziua judecatii îl voi aduce înaintea Celui de obste Judecator".

Vasile a zis: "Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul meu, ca nu-si va lasa poporul mîinile în jos, rugîndu-se, pîna nu vei da zapisul!". Întorcîndu-se sfîntul catre popor, a zis: "Înaltati mîinile voastre în sus si strigati: Doamne miluieste!". Poporul, înaltînd mîinile spre cer, a strigat cu lacrimi: "Doamne miluieste!", multa vreme, si iata a venit zapisul tînarului acela, purtat prin vazduh, vazîndu-l toti, si s-a dat Fericitului Vasile în mîini. Sfîntul, luînd zapisul, s-a bucurat si a dat multumire lui Dumnezeu; apoi înaintea tuturor a zis catre tînar: "Cunosti, frate, zapisul acesta?" Tînarul a raspuns: "Da, sfinte al lui Dumnezeu, este al meu, ca l-am scris singur cu mîna mea". Marele Vasile l-a rupt îndata bucati, înaintea tuturor si l-a ars; apoi, ducînd pe tînar în biserica, l-a împartasit cu dumnezeiestile Taine si pe popor l-a ospatat din belsug. Pe tînar, mult învatîndu-l si dîndu-i canonul cel cuviincios, l-a dat femeii lui, care cu negrait glas slavea si multumea lui Dumnezeu.

Acelasi barbat vrednic de credinta, Eladie, povestea si aceasta despre Sfîntul Vasile: Într-una din zile, Cuviosul nostru parinte Vasile, fiind luminat de darul lui Dumnezeu, a zis catre clerul sau: "Veniti fiilor dupa mine, sa vedem împreuna slava lui Dumnezeu si sa preamarim pe Stapînul nostru". Si a iesit afara din cetate, nestiind nimeni unde voieste sa mearga. Un prezbiter, cu numele Anastasie, care vietuia într-un sat, avea de sotie o femeie cu numele Teognia, cu care a trait patruzeci de ani în feciorie; si se socotea Teognia de catre multi ca este neroditoare, pentru ca nimeni nu stia curatia fecioriei lor, cea pazita în taina. Anastasie avea duhul lui Dumnezeu, pentru sfînta sa viata, si era barbat înainte-vazator; caci într-acea vreme, vazînd mai înainte cu duhul, ca Vasile are sa-l cerceteze, a zis catre femeia sa, Teognia: "Eu ma voi duce la cîmp sa lucrez pamîntul, iar tu doamna, sora mea, sa împodobesti casa si la noua ceasuri din zi sa aprinzi lumînari si sa iesi în întîmpinarea Sfîntului Vasile, arhiepiscopul, pentru ca vine sa ne cerceteze pe noi pacatosii". Ea, mirîndu-se de cuvintele barbatului sau, a îndeplinit porunca. Sfîntul Vasile, fiind nu departe de casa lui Anastasie, l-a întîmpinat Teognia si i s-a închinat. Vasile a zis: "Cum te afli doamna Teognia?". Ea, auzind ca o cheama pe nume, s-a înspaimîntat si a raspuns: "Sînt sanatoasa, stapîne sfinte".

Fericitul i-a zis: "Unde este domnul Anastasie, fratele tau?". Ea a raspuns: "Nu-mi este frate, ci barbat, si s-a dus la cîmp sa lucreze pamîntul". Vasile a zis: "A venit si este în casa, nu te îndoi". Auzind aceste cuvinte, s-a umplut de mai multa spaima ca sfîntul a stiut mai înainte toata taina lor; si tremurînd, a cazut la picioarele sfîntului si i-a zis: "Roaga-te pentru mine pacatoasa, sfinte al lui Dumnezeu, ca mari si minunate lucruri vad în tine!". Sfîntul s-a rugat pentru dînsa înaintea tuturor, si a intrat în casa.

Intrînd el în casa prezbiterului, l-a întîmpinat singur Anastasie si, sarutînd picioarele sfîntului, a zis: "De unde mie aceasta, ca a venit arhiereul Domnului meu la mine?". Arhiereul a raspuns: "Bine ca te-am aflat, ucenice al lui Hristos, sa mergem în biserica si sa facem dumnezeiasca slujba". Caci se obisnuise prezbiterul acela ca în toate zilele sa posteasca, afara de sîmbata si duminica, si nu gusta nimic decît numai pîine si apa. Cînd au ajuns în biserica, Sfîntul Vasile a poruncit lui Anastasie sa slujeasca Liturghia, dar el se lepada zicînd: "Stii, stapîne, Scriptura care zice: Cel mai mic de catre cel mai mare se binecuvînteaza". Vasile a zis catre dînsul: "Pe lînga toate lucrurile tale cele bune, sa ai si ascultare". Cînd slujea Anastasie, în vremea înaltarii înfricosatelor Taine, a vazut Sfîntul Vasile si ceilalti care erau vrednici pe Preasfîntul Duh pogorîndu-se în chip de foc si înconjurînd pe Anastasie.

Dupa savîrsirea dumnezeiestii slujbe, au intrat în casa, iar prezbiterul a pus la masa pe sfînt si clerul sau. Cînd mîncau, sfîntul a întrebat pe preot: "De unde îti este averea si ce fel este viata ta?". Preotul raspunse: "Eu, arhiereule al lui Dumnezeu, sînt om pacatos si ma aflu supus la dajdia poporului; am doua perechi de boi, cu una lucrez singur, iar cu alta sluga mea. Dintr-aceste averi, o parte este pentru odihnirea strainilor, iar alta pentru plata dajdiilor; apoi se osteneste cu mine si femeia mea, slujind strainilor si mie".

Vasile a zis catre dînsul: "S-o numesti sora ta, precum si este; apoi spune-mi si bunatatile tale". Anastasie raspunse: "Eu n-am facut nimic bun pe pamînt". Atunci Vasile a zis: "Sa ne sculam si sa mergem împreuna". Deci, sculîndu-se, s-au dus la un bordei si Vasile a zis: "Sa-mi deschideti usa aceasta". Anastasie a raspuns: "Nu, sfinte al lui Dumnezeu, sa nu voiesti a intra, ca nu este nimic acolo, decît numai trebuintele de casa." Vasile a zis: "Eu pentru trebuintele acestea am si venit". Prezbiterul nevoind sa deschida usa, sfîntul a deschis-o cu cuvîntul, si intrînd, a gasit acolo un om foarte bolnav de lepra, caruia îi cazusera mai multe madulare trupesti si nu stia de dînsul nimeni, decît numai prezbiterul si sora sa. Deci Vasile a zis catre preot: "Pentru ce ai voit sa tainuiesti de mine aceasta comoara a ta?". Preotul raspunse: "Stapîne, omul acesta este mînios, pentru aceea m-am temut sa ti-l arat, sa nu greseasca cu vreun cuvînt împotriva Sfintiei Tale".

Vasile a zis atunci: "Cu buna vointa alergi; dar sa ma lasi si pe mine sa-i slujesc în aceasta noapte, ca sa fiu si eu partas la plata ta". Drept aceea, a ramas fericitul Vasile singur cu cel bolnav si, închinîndu-se, a petrecut în rugaciune toata noaptea, iar dimineata l-a scos cu totul sanatos. Preotul cu sora sa si toti cei ce erau acolo, vazînd o minune ca aceea, au marit pe Dumnezeu. Apoi Sfîntul Vasile, dupa placuta vorba cu preotul si dupa duhovnicescul ospat, s-a întors la casa sa.

Auzind despre Sfîntul Vasile, Cuviosul Efrem Sirul, care vietuia în pustie, s-a rugat lui Dumnezeu sa-i arate cum este Vasile. Fiind în vedenie, a vazut un stîlp de foc, al carui capat ajungea la cer si a auzit un glas de sus, zicîndu-i: "Efreme, Efreme, în ce chip vezi acest stîlp de foc, astfel este Vasile". Deci, îndata Cuviosul Efrem, luînd cu sine talmaciul, de vreme ce el nu stia elineste, a mers în Cezareea, la praznicul Aratarii Domnului (Botezul). Privind în taina de departe, a vazut pe Sfîntul Vasile mergînd la biserica cu multa slava, îmbracat în haine luminoase; ca de altfel si clerul care era împrejurul lui. Întorcîndu-se Efrem catre talmaci, care mergea dupa dînsul, i-a zis: "Mi se pare ca în desert m-am ostenit, frate, pentru ca acesta fiind într-o rînduiala ca aceasta, nu este precum l-am vazut". Intrînd în biserica Efrem, a stat într-un colt, la loc ascuns, si gîndind, zicea în sine: "Noi, suferind greutatea si zaduful zilei, nimic n-am sporit, iar acesta fiind într-atîta slava si cinste omeneasca, este stîlp de foc. Ma minunez!". Astfel gîndind despre Marele Vasile, acesta s-a înstiintat despre Efrem prin Duhul Sfînt, si a trimis la dînsul pe arhidiaconul sau, zicînd: "Sa mergi la usa bisericii cea dinspre apus, si vei afla acolo un monah în coltul bisericii, cu barba scurta si mic la stat, stînd cu altul, si îi vei zice lui: "Vino, si sa intri în altar, caci te cheama arhiepiscopul". Iar arhidiaconul, cu multa osteneala împingînd poporul, a ajuns unde statea Cuviosul Efrem si i-a zis: "Binecuvinteaza, parinte, sa intram în altar, caci te cheama arhiepiscopul".

Efrem, prin talmaci întelegînd cuvîntul arhidiaconului, a raspuns celui ce-l chema: "Ai gresit, frate, pentru ca noi sîntem oameni straini si nu ne stie arhiepiscopul". Arhidiaconul s-a dus sa spuna aceasta lui Vasile. În acea vreme Sfîntul Vasile citea sfintele carti la popor. Apoi a vazut Cuviosul Efrem o limba de foc, graind cu gura lui Vasile. Dupa aceea, Vasile iarasi a zis arhidiaconului: "Mergi si spune acelui strain monah: Parinte Efreme, vino si intra în Sfîntul Altar, caci te cheama arhiepiscopul".

Mergînd arhidiaconul, i-a spus precum i s-a poruncit; apoi s-a mirat de aceasta Cuviosul Efrem si a preamarit pe Dumnezeu. Dupa aceea, facînd metanie, a zis: "Cu adevarat mare este Vasile, cu adevarat stîlp de foc este Vasile, cu adevarat Duhul Sfînt graieste prin gura lui". Deci, a rugat pe arhidiacon ca sa vesteasca arhiepiscopului ca dupa savîrsirea sfintei slujbe are sa i se închine la un loc si sa-l sarute mai deoparte. Savîrsindu-se dumnezeiasca slujba, a intrat Sfîntul Vasile în camera de vase si, chemînd pe Cuviosul Efrem, i-a dat întru Domnul sarutare si i-a zis: "Bine ai venit, parinte, care ai înmultit ucenicii lui Hristos în pustie, si ai izgonit pe diavoli dintr-însa, cu puterea lui Hristos. Pentru ce ai suferit atîta osteneala, parinte, venind ca sa vezi un pacatos? Domnul sa-ti dea plata pentru osteneala ta". Efrem, prin talmaci, raspunzînd lui Vasile, a spus cuvintele cele ce erau gatite în inima lui, si s-a împartasit cu fratele sau cu preacuratele Taine din sfintele mîini ale lui Vasile.

Dupa aceasta, ospatîndu-se, Cuviosul Efrem a zis catre Sfîntul Vasile: "Preasfintite Parinte, un dar cer de la tine, pe care voiesc a mi-l da". Marele Vasile i-a zis: "Cere cele ce-ti sînt trebuincioase, pentru ca mult îti sînt dator pentru osteneala ta; caci atîta cale ai suferit pentru mine". Cinstitul Efrem i-a zis: "Stiu, parinte, ca toate cîte vei cere de la Dumnezeu, îti da; deci, voiesc ca sa te rogi bunatatii Lui ca sa-mi dea stiinta sa graiesc elineste". Iar el a raspuns: "Este mai presus de puterea mea sa-ti împlinesc cererea; dar de vreme ce cu multa nadajde ceri, sa mergem în biserica, cinstite parinte si povatuitorule al pustiei, si sa ne rugam catre Domnul, Care este puternic sa asculte rugaciunea ta. Pentru ca scris este: Voia celor ce se tem de El va face si rugaciunea lor va auzi si îi va mîntui pe ei". Fiind atunci buna vreme, au facut rugaciune în biserica, apoi marele Vasile a zis: "Pentru ce parinte Efrem nu primesti sfintire de prezbiter, fiind vrednic?"

Efrem a raspuns prin talmaci: "Fiindca sînt pacatos, stapîne". Vasile i-a zis: "O! de-as avea eu pacatele tale!". Si i-a zis lui: "Sa facem închinaciune". Apoi, fiind el la pamînt, Sfîntul Vasile si-a pus mîna sa pe capul Cuviosului Efrem si a zis cu mare glas rugaciunea de hirotonie diaconeasca. Apoi a zis catre cuviosul: "Graieste acum ca sa ne ridicam de la pamînt". Deci s-a limpezit limba lui Efrem si a zis în limba elineasca: "Mîntuieste, milueste, apara si ne pazeste pe noi, Dumnezeule, cu darul Tau". Si s-a împlinit Scriptura: Atunci va sari schiopul ca cerbul si limpede va fi limba gîngavilor. Deci au preamarit toti pe Dumnezeu, care a facut limba lui Efrem sa vorbeasca elineste. Apoi Cuviosul Efrem a petrecut trei zile cu Sfîntul Vasile, veselindu-se duhovniceste. Dupa aceea Vasile a facut pe Efrem preot, iar pe talmaciul lui l-a facut diacon si i-a liberat cu pace.

Odata, s-au apropiat de dînsul, nelegiuitul împarat Valens, fiind în cetatea Niceea, începatorii eresului arian, cerînd ca sa goneasca din soborniceasca Biserica, din cetatea aceea, pe poporul cel dreptcredincios, iar biserica s-o dea adunarii lor celei ariene. Si a facut astfel împaratul cel rau, însusi fiind eretic; caci a luat cu sila biserica de la cei dreptcredinciosi si a dat-o arienilor, apoi s-a dus la Constantinopol. Drept aceea, fiind în mare mîhnire toata multimea dreptcredinciosilor, a sosit acolo marele Vasile, partinitorul si aparatorul cel de obste al Bisericilor; la el venind toata multimea celor dreptcredinciosi, cu tînguire i-au spus nedreptatea ce li s-a facut lor de împaratul. Sfîntul, mîngîindu-i cu cuvintele sale, îndata s-a dus la împaratul în Constantinopol si, stînd înaintea lui, i-a zis: "Cinstea împaratului iubeste judecata". Si întelepciunea zice: "Dreptatea împaratului întru judecata". Deci pentru ce, împarate, ai facut judecata nedreapta, izgonind pe credinciosi din Sfînta Biserica si dînd-o pe ea rau-credinciosilor?

Zis-a lui împaratul: "Iarasi spre mustrarea mea ai venit Vasile? Nu ti se cuvine sa fii astfel". Vasile raspunse: "Se cuvine mie a muri pentru dreptate". Acolo statea de fata mai marele bucatar de la curtea împaratului, cu numele Demostene. Acela vrînd sa ajute arienilor, a vorbit ceva, ocarînd pe sfîntul. Sfîntul a zis: "Vedem si pe necarturarul Demostene", iar acela, nerusinîndu-se, iarasi a grait ceva împotriva. Apoi sfîntul i-a zis: "Lucrul tau este ca pentru mîncari sa te îngrijesti, iar nu dogmele bisericesti sa le tulburi". Atunci a tacut Demostene rusinat.

Împaratul, pe de o parte mîniindu-se si pe de alta rusinîndu-se, a zis lui Vasile: "Sa mergi tu între ei, însa astfel sa judeci, încît sa nu te afli ajutînd pe poporul credintei tale". Sfîntul a raspuns: "De voi judeca cu nedreptate, sa ma trimiti si pe mine în surghiun si pe cei de o credinta cu mine sa-i izgonesti, iar biserica s-o dai arienilor". Apoi sfîntul, luînd de la împarat scrisoare, s-a întors în Niceea si chemînd pe arieni, le-a zis: "Iata, împaratul mi-a dat putere, ca sa fac judecata între voi si între credinciosi, pentru biserica pe care cu sila ati luat-o". Iar ei i-au raspuns: "Deci judeca dupa judecata împaratului".

Sfîntul a zis: "Sa mergeti si voi arienii si voi credinciosii sa închideti biserica si, încuind-o, s-o pecetluiti cu pecetile, voi cu ale voastre si acestia cu ale lor; apoi sa puneti pe amîndoua partile strajeri tari. Mergînd mai întîi voi, arienii, sa va rugati trei zile si trei nopti si dupa aceea sa va apropiati de biserica. Daca se vor deschide singure usile bisericii cu rugaciunea voastra, apoi sa fie biserica a voastra în veci; iar de nu, atunci ne vom ruga noi o noapte si vom merge spre biserica cîntînd si daca se va deschide noua, apoi s-o avem noi pe ea în veci. De nu se vor deschide nici noua, apoi iarasi a voastra sa fie biserica". Si a fost placut cuvîntul acesta înaintea arienilor. Însa credinciosii se mîhneau asupra sfîntului, zicînd ca nu dupa dreptate, ci de frica împaratului a facut judecata. Facîndu-se întelegere de amîndoua partile, a fost strajuita cu tot dinadinsul sfînta Biserica, pecetluita si întarita.

Rugîndu-se arienii trei zile si trei nopti si apropiindu-se de biserica, nu s-a facut nici un semn, si s-au rugat de dimineata pîna la al saselea ceas (adica 12, dupa noi), stînd si strigînd: "Doamne, miluieste!", dar nu li s-au deschis usile bisericii si s-au întors cu rusine. Atunci, marele Vasile adunînd pe toti credinciosii, cu femeile si cu copiii, au iesit din cetate la biserica Sfîntului Mucenic Diomid; acolo facînd priveghere de toata noaptea, au mers cu totii la soborniceasca biserica cea pecetluita, cîntînd: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!". Apoi, stînd înaintea usii bisericii, a zis catre popor: "Ridicati mîinile voastre spre înaltimea cerului si strigati cu dinadinsul: Doamne, miluieste!". Astfel facîndu-se, sfîntul a poruncit ca sa fie tacere si, apropiindu-se de usa, a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci de trei ori si a zis: "Bine este cuvîntat Dumnezeul crestinilor, totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor".

Glasuind poporul: "Amin", îndata s-a facut cutremur si au început a se sfarîma zavoarele, au cazut întaririle, s-au dezlegat pecetile, si s-au deschis usile ca de un vînt si furtuna mare si s-au lovit de zid. Sfîntul Vasile a început a cînta: Ridicati boieri portile voastre, ridicati portile vesnice si va intra Împaratul slavei. Vasile, intrînd în biserica cu toata multimea credinciosilor si savîrsind dumnezeiasca slujba, a liberat pe popor cu veselie. Acea multime mare de arieni, vazînd minunea, s-au lepadat de credinta lor cea rea si s-au adaugat la cei dreptcredinciosi. Înstiintîndu-se împaratul de dreapta judecata a lui Vasile si de acea minune preamarita, s-a mirat foarte si defaima urîciunea relei credinte ariene. Însa orbindu-se de rautate, nu s-a întors la dreapta credinta si dupa aceea a pierit ticalosul. Pentru ca el, fiind biruit la razboi în partile Traciei, a fugit si s-a ascuns într-o sura de paie, iar prigonitorii lui, înconjurînd claia, cu foc au aprins-o si acolo împaratul arzînd, s-a dus în focul cel nestins. Deci a fost moartea împaratului în acelasi an, dupa plecarea la Domnul a Sfîntului parintelui nostru Vasile.

Odata Petru, episcopul Sevastiei, fratele sfîntului, a fost defaimat ca traieste cu femeia sa, pe care mai înainte de episcopie o lasase, ca nu se cade episcopului sa fie cu femeie. Iar Vasile, auzind, a zis: "Bine ca mi-ati spus aceasta, ca iata voi merge eu cu voi si-l voi mustra". Apropiindu-se sfîntul de cetatea Sevastiei, Petru a stiut cu duhul de venirea fericitului; pentru ca era si Petru plin de Duhul lui Dumnezeu, si locuia cu femeia sa cum locuieste un frate cu sora sa, în curatie. Deci, a iesit din cetate în întîmpinarea lui Vasile, ca la opt stadii si, vazînd pe fericitul mergînd cu multi, a zîmbit si a spus: "Ca la un tîlhar ai venit la mine, stapîne si frate". Apoi, dîndu-si sarutare unul altuia întru Domnul, au intrat în cetate si rugîndu-se la biserica Sfintilor patruzeci de mucenici, au mers în episcopie. Apoi vazînd Vasile pe cumnata sa, i-a zis: "Bucura-te, buna mea, iar mai bine-zis mireasa Domnului, caci pentru tine m-am ostenit a veni aici".

Iar ea a zis catre dînsul: "Bucura-te si tu, preacinstite parinte, caci multa vreme am dorit, ca sa sarut picioarele tale cele cinstite". Apoi a zis Vasile lui Petru: "Rogu-ma tie, frate, ca în aceasta noapte sa te odihnesti în biserica, cu doamna ta". Iar Petru a zis: "Pe toate cîte vei porunci, le voi face". Facîndu-se noapte, iar Petru odihnindu-se în biserica cu doamna sa, era acolo si Sfîntul Vasile cu cinci barbati drepti si le-a zis lor: "Ce vedeti deasupra fratelui meu si deasupra cumnatei mele?" Iar ei au zis: "Vedem pe îngerii lui Dumnezeu, adumbrindu-i si ungînd cu aromate patul lor cel neprihanit". Vasile a zis: "Taceti acum, nimanui sa nu spuneti ce-ati vazut."

A doua zi, Vasile a poruncit ca sa se adune poporul, si, înaintea tuturor, sa se aduca un vas de fier, plin de carbuni foarte aprinsi, apoi a zis: "Cinstita mea sora, sa-ti întinzi rochia ta". Ea întinzînd-o, sfîntul a zis catre cei ce tineau carbunii: "Puneti în rochia ei carbunii cei aprinsi". Si i-au pus; apoi a zis catre dînsa: "Sa tii acei carbuni în haina ta, pîna cînd îti voi zice tie". Si a poruncit iarasi ca sa mai aduca alti carbuni aprinsi. Apoi a zis catre fratele sau: "Întinde-ti, frate, felonul tau!". El l-a întins. Dupa aceea a zis catre slujitori: "Turnati carbunii din vas în felon!" Tinînd ei multa vreme carbunii cei aprinsi în hainele lor si ramînînd nevatamati, s-a înspaimîntat poporul, vazînd aceasta, si zicea: "Domnul pazeste pe cuviosii sai si îi va ferici pe pamînt". Cînd Petru si sotia sa au aruncat carbunii pe pamînt, nu era într-însii miros de fum, pentru ca nu li s-au ars hainele lor. Apoi Vasile a poruncit celor cinci barbati drepti sa spuna înaintea tuturor ceea ce au vazut. Si au spus poporului cum au vazut pe îngerii lui Dumnezeu în biserica, adumbrind pe Fericitul Petru si pe sora lui si ungînd cu aromate neprihanitul lor pat. Atunci toti au preamarit pe Dumnezeu, Care curateste pe placutii Sai de clevetirile omenesti cele nedrepte.

În zilele Cuviosului nostru Vasile era în Cezareea o vaduva dintr-o familie nobila si foarte bogata, care petrecea în desfatari si se tavalea în necuratenia desfrînarii de multi ani. Dumnezeu, Care vrea pocainta tuturor, s-a atins de inima ei cu darul Sau si s-a îndreptat femeia pe calea cea buna. Aflîndu-se singura, se gîndea la numeroasele sale pacate si a început a se tîngui, zicînd: "Vai mie pacatoasei, cum voi raspunde dreptului Judecator, pentru atîtea pacate ce am facut? Casa trupului mi-am stricat-o si sufletul mi l-am întinat. Vai mie, cea mai pacatoasa decît toti, cui m-am asemanat cu pacatele, desfrînatei sau vamesului? Caci nimeni n-a gresit ca mine, mai ales ca dupa Botez am facut atîtea rautati; si de unde voi avea stire ca ma va primi Dumnezeu, pocaindu-ma?".

Astfel, tînguindu-se, si-a adus aminte de toate faptele ce a facut, din tinerete pîna la batrînete si pe care le-a scris pe o bucata de hîrtie. Mai pe urma a scris unul din pacatele cele mai grele si cu plumb a pecetluit hîrtia. Apoi, asteptînd vremea cînd Sfîntul Vasile mergea la biserica, a alergat la dînsul si aruncîndu-se înaintea picioarelor lui, cu hîrtia, zicea: "Miluieste-ma, sfinte al lui Dumnezeu, pe mine care am gresit mai mult decît toti!". Sfîntul a întrebat-o ce voieste de la dînsul, iar ea, dîndu-i hîrtia cea pecetluita, i-a zis: "Iata, stapîne, toate pacatele si faradelegile mele le-am scris pe hîrtia aceasta si le-am pecetluit; iar tu, ca un placut al lui Dumnezeu sa nu le citesti, nici sa dezlegi pecetea, ci numai cu rugaciunea ta sa le curatesti, caci cred ca Cel ce mi-a dat gîndul acesta te va auzi cînd te vei ruga pentru mine".

Vasile, luînd hîrtia, a cautat spre cer si a zis: "Doamne, al tau este lucrul acesta, ca daca pacatele a toata lumea le-ai ridicat, cu atît mai vîrtos poti sa curatesti pacatele unui asemenea suflet; pentru ca toate pacatele noastre sînt numarate la tine, iar milostivirea Ta este mare si neurmata". Acestea zicînd, sfîntul a intrat în biserica, tinînd hîrtia în mîna si aruncîndu-se înaintea jertfelnicului, a petrecut toata noaptea rugîndu-se pentru acea femeie. A doua zi, savîrsind dumnezeiasca slujba, a chemat pe femeie, i-a dat hîrtia pecetluita precum o primise, zicînd catre dînsa: "Ai auzit femeie ca nimeni nu poate sa ierte pacatele decît numai Bunul Dumnezeu?". Iar ea a zis: "Am auzit, cinstite parinte, si pentru aceasta te-am îndemnat la rugaciune, spre îndurarile Lui".

Acestea zicîndu-le femeia, si-a dezlegat hîrtia si a aflat sterse toate pacatele sale, afara de unul, care era cel mai greu pacat, scris pe urma. Vazînd aceasta femeia, s-a spaimîntat si batîndu-si pieptul, a cazut la picioarele sfîntului, strigînd: "Miluieste-ma, robule al lui Dumnezeu, precum pentru toate faradelegile mele ai voit si ai rugat pe Dumnezeu, asa si pentru aceasta te roaga ca sa fiu cu totul curatita!". Iar arhiereul, curgîndu-i lacrimi si facîndu-i-se mila de dînsa, i-a zis: "Scoala-te femeie, ca si eu sînt om pacatos si-mi trebuie si mie milostivire si iertare! Acela Care a curatit pacatele tale este puternic sa curateasca si acest pacat nesters, daca te vei feri de acum înainte de pacat si de vei începe a umbla pe calea Domnului. Apoi nu numai iertata vei fi, ci si slavei celei ceresti te vei învrednici. Însa te sfatuiesc sa mergi în pustie si vei afla un barbat sfînt, anume Efrem; aceluia sa-i dai aceasta hîrtie si sa-l rogi, ca sa milostiveasca pentru tine pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu".

Femeia, dupa cuvîntul sfîntului, s-a dus în pustie, si, dupa o cale îndelungata, a aflat chilia Fericitului Efrem si batînd la dînsul, a zis: "Cuvioase parinte, miluieste-ma pe mine, pacatoasa!". Iar Efrem, stiind cu duhul pricina venirii ei, i-a zis: "Du-te de la mine, femeie, caci si eu sînt un pacatos, trebuindu-mi si mie de la altii ajutor!". Atunci ea, aruncîndu-i hîrtia, i-a zis: "Arhiepiscopul Vasile m-a trimis la tine, ca, rugîndu-te lui Dumnezeu, sa-mi curateasca pacatul meu, cel scris în hîrtia aceasta, pentru ca pe celelalte pacate el le-a curatit; iar tu pentru un pacat sa nu te lenevesti a te ruga, pentru ca la tine sînt trimisa".

Cuviosul Efrem i-a zis: "Nu, fiindca cel ce a putut milostivi pe Dumnezeu pentru pacatele tale cele multe, cu atît mai vîrtos Îl poate ruga pentru un singur pacat. Deci du-te si nu sta, ca sa-l afli între cei vii, mai înainte pîna a nu se duce la Domnul". Ea, închinîndu-se cuviosului, s-a întors în oras. Apoi, intrînd în cetate, a sosit la îngroparea Sfîntului Vasile, pentru ca acum murise si se ducea sfîntul lui trup la mormînt. Dar femeia întîmpinîndu-l, a început a striga cu multa tînguire, aruncîndu-se la pamînt si zicînd catre dînsul, ca si cînd ar fi fost viu: "Vai mie, sfinte al lui Dumnezeu, vai mie ticaloasei, pentru aceasta m-ai trimis în pustie, ca fara a mea suparare sa iesi din corp! Iata m-am întors în zadar, suferind atîta osteneala în pustie. Dumnezeu sa vada si sa judece între mine si între tine, caci ai putut singur sa-mi dai ajutor si la altul m-ai trimis".

Zicînd acestea, a aruncat hîrtia deasupra patului sfîntului, spunînd la tot poporul despre osteneala sa. Unul din clerici, vrînd sa vada ce este scris pe hîrtie, a luat-o si, dezlegînd-o, n-a aflat într-însa nimic, caci toata hîrtia era curata si a zis femeii: "Nimic nu este scris aici, dar pentru ce te ostenesti, nestiind iubirea de oameni cea negraita a lui Dumnezeu, care s-a facut catre tine?". Vazînd poporul aceasta minune, a preamarit pe Dumnezeu, Care a dat o asemenea putere robilor sai, si dupa mutarea lor din viata.

Un evreu, anume Iosif, locuia în Cezareea si era doctor atît de iscusit, încît cunostea pe omul care era sa moara cu patru sau cinci zile mai înainte. Purtatorul de Dumnezeu, Parintele nostru Vasile, mai înainte vazînd cu duhul întoarcerea lui catre Hristos, care avea sa fie, îl iubea foarte mult si adeseori îl chema la dînsul si îl povatuia sa se lase de legea lui si sa primeasca Sfîntul Botez; iar Iosif se ferea, zicînd: "În credinta în care m-am nascut, în aceea voiesc sa mor". Sfîntul i-a zis: "Sa ma crezi pe mine, ca nici eu, nici tu nu vei muri, pîna ce nu te vei naste din apa si din Duh; caci fara de acest dar nu-ti este cu putinta sa intri în împaratia lui Dumnezeu. Oare parintii tai nu s-au botezat în nor si în mare? Ei au baut din piatra care era preînchipuire a lui Hristos, piatra duhovniceasca, Care S-a nascut din Fecioara pentru mîntuirea noastra si pe care parintii tai L-au rastignit; dar fiind îngropat, a înviat a treia zi, apoi înaltîndu-Se la ceruri, a sezut de-a dreapta Tatalui si de acolo va veni sa judece viii si mortii".

Sfîntul îi spunea multe si folositoare cuvinte, dar evreul ramînea în necredinta sa. Cînd a sosit vremea ducerii sfîntului la Dumnezeu, s-a îmbolnavit si a chemat pe evreu, trebuindu-i ajutor doctoricesc de la dînsul, si i-a zis: "Ce ti se pare de mine, Iosife?" El, pipaind vinele sfîntului, a zis catre paznici: "Sa gatiti toate cele de îngropare, ca va muri îndata." Iar Vasile i-a zis: "Nu stii ce graiesti". Evreul raspunse: "Sa ma crezi stapîne, ca astazi pîna a nu apune soarele, vei muri". Vasile i-a zis: "De voi ramîne pîna dimineata la ceasul al saselea, atunci ce vei zice?" Iosif raspunse: "Sa mor eu". Sfîntul i-a zis: "Cu adevarat sa mori pacatului si sa viezi Domnului". Evreul a zis: "Stiu ce graiesti, stapîne; iata ma jur tie ca de vei fi viu pîna mîine, apoi voi face voia ta".

Deci, Sfîntul Vasile s-a rugat lui Dumnezeu ca sa-i prelungeasca viata pîna a doua zi pentru mîntuirea evreului; si a dobîndit cererea. A doua zi a trimis sa-l cheme si Iosif nu credea pe sluga care-l chema, ca, adica Vasile sa fie viu; însa s-a dus, vrînd sa-l vada mort. Dar, vazîndu-l ca este viu, a cazut la picioarele lui cu inima curata si a spus: "Mare este Dumnezeul crestinilor si nu este alt Dumnezeu afara de El; deci ma lepad de evreimea cea urîta de Dumnezeu si ma apropii de adevarata credinta crestineasca; porunceste, sfinte parinte, sa-mi dea Sfîntul Botez, mie si la toata casa mea".

Sfîntul Vasile i-a raspuns: "Te voi boteza eu singur cu mîinile mele". Apropiindu-se, evreul a pipait mîna cea dreapta a sfîntului si i-a zis: "Neputincioase sînt puterile tale, stapîne, si firea a slabit desavîrsit; drept aceea nu vei putea singur sa ma botezi". Vasile raspunse: "Avem pe Ziditorul Care ne întareste". Sculîndu-se, a intrat în biserica si a botezat înaintea tuturor pe evreu si toata casa lui, numindu-l Ioan, si l-a împartasit cu dumnezeiestile Taine, slujind singur în acea zi si învatînd multe pe cel botezat, despre vesnica viata. Dînd cuvînt de învatatura cuvîntatoarelor sale oi, a vietuit pîna la ceasul al noualea; apoi, dînd tuturor cea mai de pe urma sarutare si iertare, a înaltat multumire lui Dumnezeu pentru toate negraitele Lui daruri; si, fiind înca rugaciunea în gura lui, si-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Deci, s-a dus arhiereul si marele cuvîntator în viata de veci, în ziua dintîi a lunii ianuarie, în al cinsprezecilea si cel mai de pe urma an al împaratiei lui Valens si în al patrulea an al împaratiei lui Gratian (375-379), care a împaratit dupa Valentinian, tatal sau.

Marele Sfînt Vasile a pastorit Biserica lui Dumnezeu 8 ani, 6 luni si 16 zile; deci a vietuit toti anii de la nasterea sa patruzeci si cinci (333-378). Evreul cel nou botezat, vazînd pe sfîntul raposat, a cazut în fata lui si a zis cu lacrimi: "Cu adevarat, robule al lui Dumnezeu, Vasile, nici acum n-ai fi murit, daca n-ai fi voit singur".

Adunîndu-se multi arhierei, au cîntat psalmii cei deasupra gropii si au îngropat cinstitele moaste ale marelui placut al lui Dumnezeu, Vasile, în biserica Sfîntului Mucenic Eupsihie. Înstiintîndu-se de aceasta Grigorie, Cuvîntatorul de Dumnezeu, fiind pe atunci episcop al cetatii Sasima, a scris cuvîntul de îngropare, si venind dupa cîteva zile, l-a citit deasupra mormîntului cu multe lacrimi, laudînd pe Unul Dumnezeu în Treime, Caruia I se cuvine slava în veci. Amin.

Pentru rugaciunile lui, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

OPERA Sf. Vasile cel Mare, Scrieri:

  • "Impotriva lui Eunomie" (trad. Ierom. Lavrentie Carp);
  • "Despre Sfantul Duh" (trad. & reviz. Pr. Ctin Cornitescu);
  • "Despre Sfantul Botez" (trad. Ierom. Lavrentie Carp);
  • "Omilii la Hexaemeron" (trad. Pr. D. Fecioru; reviz. B. Tataru-Cazaban);
  • "Despre alcatuirea omului" (trad. Ierom. Lavrentie Carp);
  • "Despre Rai" (trad. Ierom. Lavrentie Carp);
  • "Comentariu la Isaia" (trad. Alex. Mihaila);
  • "Omilii la Psalmi" (trad. Pr. D. Fecioru; reviz. D. Pirvuloiu & A. Muraru);
  • "Omilii si cuvantari" (trad. Pr. D. Fecioru; reviz. Ctin Georgescu);
  • "Tratatele ascetice" (trad. O. Gordon);
  • "Regulile morale" (trad. I. Panainte);
  • "Regulile mari" (trad. S. Preda);
  • "Capitolele Regulilor Mici" (trad. L. Enache);
  • "Constitutiile ascetice" (trad. C. Rogobete);
  • "Epistole" (trad. T. Bodogae; reviz. Prof. T. Teoteoi);
  • "Liturghia" (trad. A. Marinescu);
  • "Moliftele si alte rugaciuni" (trad. A. Marinescu).

Condacele si Icoasele

rugaciuni

Condacul 1

Pe tine, trambita cea cu dumnezeiasca glasuire si cereasca albina, care din florile invataturilor ai adunat mierea cea facatoare de viata a dogmelor Treimii si o ai lasat Bisericii lui Hristos bogatie neimputinata, din care gustam noi toti, cu dulce cantare te laudam, cantand tie: Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Icosul 1

Cel ce prin curatia mintii tale cea asemenea cu ingerii te-ai ridicat la dumnezeiestile inaltimi si, strabatand printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lasat Bisericii comoara nejefuita, Sfinte Vasile, primeste de la noi nevrednicii laudele acestea:

Bucura-te, lauda cea stralucita a arhiereilor;

Bucura-te, dumnezeiescule invatator al dogmelor;

Bucura-te, urmatorul apostolilor cel credincios;

Bucura-te, stalpul Bisericii cel prealuminos;

Bucura-te, al Treimii aparatorule;

Bucura-te, de cele ceresti aratatorule;

Bucura-te, ocarmuitorul corabiei celei duhovnicesti;

Bucura-te, indreptatorul vredniciei arhieresti;

Bucura-te, luminatorul ceresc al preotiei;

Bucura-te, povatuitorul preaintelept al pustniciei;

Bucura-te, desteptatorul pacatosilor catre pocainta;

Bucura-te, mangaietorul celor ce adorm intru dreapta credinta;

Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 2

Al Pastorului pastorilor de aproape sluga facandu-te, Sfinte Vasile, ai imbogatit Biserica cu inteleptele tale invataturi; pentru care cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Ai fost, preasfinte parinte, totdeauna la inaltimile vredniciei arhieresti si intru adancul smereniei; pentru care noi minunandu-ne cantam tie:

Bucura-te, cel ce te veselesti in Biserica biruitoare;

Bucura-te, cel ce de la Imparatul Hristos primesti binecuvantare;

Bucura-te, turn preainalt al privirilor ceresti;

Bucura-te, inteleptul talcuitor al celor teologicesti;

Bucura-te, magistrul stiintelor frumoase;

Bucura-te, ca ti-ai ales pe cele nemincinoase;

Bucura-te, cu serafimii liturghisitorule;

Bucura-te, cu heruvimii de Dumnezeu vazatorule;

Bucura-te, prietenul apostolilor;

Bucura-te, intaistatatorul arhiereilor;

Bucura-te, cu mucenicii impreuna-sezatorule;

Bucura-te, cu proorocii bine-vorbitorule;

Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 3

Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Impotrivindu-te, parinte, lui Iulian prea paganul imparat si marturisind Dumnezeirea lui Hristos, ai rusinat paganatatea lui, facandu-te mucenic de bunavoie; pentru care auzi de la noi:

Bucura-te, sabie ascutita cu focul Duhului;

Bucura-te, marturisitor fara de frica al adevarului;

Bucura-te, propovaduire puternica a Treimii;

Bucura-te, luptator tare impotriva nedumnezeirii;

Bucura-te, predicator mare al Dumnezeirii;

Bucura-te, gura adanc-graitoare a Treimii;

Bucura-te, catre Sfinta Treime al credinciosilor mijlocitor;

Bucura-te, al Bisericii a toata lumea luminator;

Bucura-te, ca pe cei zgarciti, spre indurare i-ai plecat;

Bucura-te, cel ce pe popor de foame l-ai scapat;

Bucura-te, al iubirii de argint sagetatorule;

Bucura-te, la milostenie indemnatorule;

Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 4

Vazut-ai, mare ierarhe Vasile, pe Nascatoarea de Dumnezeu inconjurata de cetele ingeresti si poruncind mucenicului Mercurie sa nimiceasca pe paganul Iulian, vrajmasul Fiului sau; iar dupa ce te-ai incredintat ca ai fost ascultat, indata ai cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Pe Valent cel orbit cu eresul lui Arie, care tulbura Biserica lui Hristos, cu multa barbatie l-ai mustrat, preaintelepte parinte; pentru care te laudam pe tine, zicand:

Bucura-te, ochiul Bisericii cel patrunzator;

Bucura-te, de pleava clevetirilor vanturator;

Bucura-te, al viei lui Hristos intelept lucratorule;

Bucura-te, al tainelor mare invatatorule;

Bucura-te, munte aspru al pocaintei;

Bucura-te, cetate nejefuita a credintei;

Bucura-te, privighetoarea Bisericii cea cu dulce glasuire;

Bucura-te, vulturul teologiei, cel cu inalta suire;

Bucura-te, al preotiei povatuitorule;

Bucura-te, al dascalilor invatatorule;

Bucura-te, mare invatator al fecioriei;

Bucura-te, gradina cea impodobita a curatiei;

Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 5

Venit-a la tine, Sfinte Ierarhe Vasile, femeia ce fusese nedreptatita de eparhul cetatii, cerand de la tine a-i face milocire; iar tu, infricosandu-l cu judecata lui Dumnezeu , l-ai plecat a-i face dreptate; de care ea, bucurandu-se, ti-a adus multumire, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Urmator facandu-te Mantuitorului, preaintelepte parinte, te-ai aratat mare aparator celor nedreptatiti; pentru care zicem:

Bucura-te, aparatorul vaduvelor;

Bucura-te, parintele saracilor;

Bucura-te, sprijinitorul celor nedreptatiti;

Bucura-te, bogatia celor lipsiti;

Bucura-te, cel ce pe imparatii cei fara de lege i-ai mustrat;

Bucura-te, ca pe eparhul spre mila l-ai plecat;

Bucura-te, cel ce cununa muceniceasca ai dorit;

Bucura-te, ca marturisitor a fi te-ai invrednicit;

Bucura-te, cel ce bogatie pierzatoare n-ai adunat;

Bucura-te, ca intru saracie lui Hristos ai urmat;

Bucura-te, asemenea lui Ilie ravnitor;

Bucura-te, ca Isaia mare glasuitor;

Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 6

Primit-ai, mare arhipastorule Vasile, putere de la Dumnezeu asupra diavolului, incat l-ai silit a trimite prin vazduh zapisul tanarului prin care se vanduse; de care minune spaimantandu-ne, cantam lui Dumnezeu, Celui ce te-a preamarit pe tine, cantare: Aliluia!

Icosul 6

Se ingrozesc multimile diavolilor numai auzind de numirea ta, parinte al parintilor Vasile; iar noi credinciosii cantand, aducem tie laudele acestea:

Bucura-te, fulger care arzi pe duhurile satanei celei spurcate;

Bucura-te, tunetul care risipesti sfaturile cele necurate;

Bucura-te, cel ce cu armele duhului te-ai imbracat;

Bucura-te, ca prin acelea pe puterile cele potrivnice le-ai sfaramat;

Bucura-te, cel ce pe fiul imparatului l-ai vindecat;

Bucura-te, ca pe multi din adancul pacatului ai ridicat;

Bucura-te, ca pe cel lepros l-ai tamaduit;

Bucura-te, ca pe cei cu fapte bune prin Duhul i-ai cunoscut;

Bucura-te, ingerul cel pamantesc;

Bucura-te, omul cel ceresc;

Bucura-te, sare tainica a invataturii;

Bucura-te, luminat povatuitor al mantuirii;

Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 7

Descoperindu-i Dumnezeu viata ta cea plina de sfintenie, parinte Vasile, cuviosul Efrem in pustie vedea un stalp de foc care se inalta la cer si a auzit glas zicand: "In acest fel este Vasile". De care minunandu-se, a cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Avut-ai, preasfinte parinte, inima ta din pruncie locas curat Sfantului Duh, prin care te-ai facut mare intre alesii lui Dumnezeu; pentru care cantam tie:

Bucura-te, sfesnicul luminii celei neinserate;

Bucura-te, fantana scripturilor celor de Dumnezeu insuflate;

Bucura-te, porumbul Domnului cel cu aripi aurite;

Bucura-te, al teologului Grigorie prietene iubite;

Bucura-te, cu Gura de Aur intru Dumnezeu unire;

Bucura-te, cu amandoi a lor pecetluire;

Bucura-te, muza de credinta invatatoare;

Bucura-te, intelepciunea Bisericii trebuitoare;

Bucura-te, ca de intelepciunea ta s-au mirat imparatii;

Bucura-te, ca de frumoasa ta graire au amutit ereticii;

Bucura-te, rau de apele vietii revarsator;

Bucura-te, crin ca de mireasa impodobitor;

Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 8

Precum cand erai in viata aceasta aduceai jertfa cea fara de sange pentru pacatele poporului, asa acum, prealaludate ierarhe, stand langa scaunul Dumnezeirii, inalta ca o jertfa rugaciunile tale cele bine-primite pentru noi, care te laudam pe tine cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Stalp luminator ai fost pe pamant Bisericii lui Hristos, Vasile, si indrazneala ta catre Hristos o ai dovedit si dupa moarte; pentru care auzi-ne pe noi care zicem tie:

Bucura-te, cu numele imparatiei numite;

Bucura-te, al Bisericii mare parinte;

Bucura-te, diamantul credintei cel nezdrobit;

Bucura-te, aparatorul dogmelor cel nebiruit;

Bucura-te, oglinda descoperirilor celor dumnezeiesti;

Bucura-te, paharul tainelor celor ceresti;

Bucura-te, cerb la izvorul nemuririi alergator;

Bucura-te, celor credinciosi catre aceea povatuitor;

Bucura-te, crinul arhiereilor cel cu dumnezeiasca mirosire;

Bucura-te, faclia cuvantatorilor de Dumnezeu cea cu cereasca stralucire;

Bucura-te, secera apostoleasca, de neghinele eresurilor taietoare;

Bucura-te, roua cereasea de arsita pacatelor racoritoare;

Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 9

Zis-ai, preaintelepte parinte, ca "filozofia cea adevarata este gandirea la moarte". Da-ne deci noua cu rugaciunile tale cele bine-primite la Dumnezeu sa trecem fara primejdie prin portile mortii si, ajungand la viata cea fericita, sa cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu cantare: Aliluia!

Icosul 9

Impodobit-ai, preaminunate, scaunul arhieriei cu intelepciunea ta preainalta si cu dumnezeiasca sfintenie; pentru care aducem tie laudele acestea:

Bucura-te, ostasul cel ager al armelor celor duhovnicesti;

Bucura-te, slujitorule cu puterile cele ceresti;

Bucura-te, cel ce intru impodobirea Bisericii pe multi ai intrecut;

Bucura-te, ca vestirea ta la margini a strabatut;

Bucura-te, cel ce in norul privirilor ai intrat;

Bucura-te, ca teologului Ioan ai urmat;

Bucura-te, piatra cea scumpa a arhieriei;

Bucura-te, podoaba cea luminoasa a preotiei;

Bucura-te, noule David de la turmele pustnicilor chemat;

Bucura-te, ca prin usa oilor in staul ai intrat;

Bucura-te, cel ce turma la verdeata Scripturilor o ai pascut;

Bucura-te, ca a pastoriei icoana vie te-ai vazut;

Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 10

Venit-a la tine, parinte, femeia cea pacatoasa si dandu-ti hartia cea pecetluita in care erau scrise pacatele sale, pe care se rusina a le marturisi, tu degrab, alergand la rugaciune catre Dumnezeu, ai facut prin minune a se sterge pacatele ei. Pentru aceea noi, minunandu-ne de indrazneala ta cea mare catre Dumnezeu, cantam: Aliluia!

Icosul 10

Te-ai aratat lui Hristos, prealuminate parinte, zid nebiruit ridicat prin intelepciunea Lui la inaltime; pentru care cu laude ca si cu niste flori te incununeaza pe tine, zicand:

Bucura-te, vioara Duhului cea dulce rasunatoare;

Bucura-te, albina. raiului cea de viata adunatoare;

Bucura-te, muza de cele ceresti cantatoare;

Bucura-te, gradina Scripturilor cea veselitoare;

Bucura-te, al doilea Moise care marea eresurilor despartesti;

Bucura-te, ca a trece prin aceasta pe noul Israel il povatuiesti;

Bucura-te, stalpul credintei cel de viata purtator;

Bucura-te, fagure de miere din izvorul cel incepator;

Bucura-te, hranitorui celor saraci de cunostinta;

Bucura-te, ajutatorul grabnic celor ce te cheama cu credinta;

Bucura-te, cel intai in treimea arhiereilor;

Bucura-te, ca impodobesti ceata pastorilor;

Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 11

Avut-ai Sfinte Parinte Vasile, semn minunat vazut de venirea Sfantului Duh, in sfintirea dumnezeiestilor Taine. Pentru aceasta, infruntand neluarea aminte a diaconului, ai facut a se desparti prin perdele altarul de adunarea credinciosilor; de care minunandu-ne cantam lui Dumnezeu Celui minunat intru sfintii Sai: Aliluia!

Icosul 11

Minune mare s-a vazut la trecerea ta din viata aceasta, bine-placutule al lui Dumnezeu Vasile, caci sculandu-te de pe patul mortii, ai botezat pe evreul Ioasaf cu toata casa lui; pentru care te laudam, zicand:

Bucura-te, ca dupa a ta cerere, Dumnezeu a primit a-ti prelungi viata;

Bucura-te, ca ti s-a incredintat ca evreul sa dobandeasca credinta;

Bucura-te, cel ce comoara cea din Evanghelie ai aflat;

Bucura-te, ca pe aceasta prin ostenelile arhieresti o ai scapat;

Bucura-te, cerbul cel sprinten al muntilor ceresti;

Bucura-te, inger iubit al puterilor ingeresti;

Bucura-te, cela ce haina cea de nunta prin infranare ti-ai impodobit;

Bucura-te, ca vezi pe Acela pe care L-ai dorit;

Bucura-te, ca acum auzi cantarile ce nu se pot grai cu limbi omenesti;

Bucura-te, ca acum te desfatezi in cantari dumnezeiesti;

Bucura-te, spic ceresc cel cu insutita rodire;

Bucura-te, cel ce insetezi de a noastra mantuire;

Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 12

Prealuminate ierarhe Vasile, cauta cu milostivire din inaltimea muntilor ceresti spre noi care luptam cu multe necazuri in marea acestei vieti si, primind micile noastre laude, da-ne ajutor cu rugaciunile tale, ca, mantuindu-ne, sa ne invrednicim a canta impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Aratandu-ti-Se Insusi Mantuitorul cu Sfantii Apostoli, vrednicule de laude parinte, te-a invatat lucrarea dumnezeiestii Liturghii, pe care o ai lasat Bisericii podoaba de mare cuviinta; pentru care, cu smerenie laudandu-te, zicem tie:

Bucura-te, al altarului diamant nepretuit;

Bucura-te, al pastorului fluier aurit;

Bucura-te, cunoscatorul dogmelor si al canoanelor;

Bucura-te, luminatorul pastorilor si al soboarelor;

Bucura-te, smirna cea cu dumnezeisca mireasma a Liturghiei;

Bucura-te, vrednicia cea ingereasca a preotiei;

Bucura-te, a Bisericii faclie luminatoare;

Bucura-te, a celor lenesi trimbita desteptatoare;

Bucura-te, ca Pavel Bisericii luminator;

Bucura-te, ca Petru de ceresca imparatie descuietor;

Bucura-te, gura Cuvantului din cer tunatoare;

Bucura-te, vapaia Duhului de eretici mistuitoare;

Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 13

O, preaminunate parinte al parintilor, Sfinte Ierarhe Vasile, primind putina noastra cantare, precum Mantuitorul banii vaduvei, soleste pentru noi trecere fara primeidii in ceasul mortii, ca invrednicindu-ne a intra in camara dumnezeiestii imparatii, sa cantam cu tine impreuna cantare lui Dumnezeu: Aliluia!

(acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarasi Icosul intai

Cel ce prin curatia mintii tale cea asemenea cu ingerii te-ai ridicat la dumnezeiestile inaltimi si, strabatand printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lasat Bisericii comoara nejefuita, Sfinte Vasile, primeste de la noi nevrednicii laudele acestea:

Bucura-te, lauda cea stralucita a arhiereilor;

Bucura-te, dumnezeiescule invatator al dogmelor;

Bucura-te, urmatorul apostolilor cel credincios;

Bucura-te, stalpul Bisericii cel prealuminos;

Bucura-te, al Treimii aparatorule;

Bucura-te, de cele ceresti aratatorule;

Bucura-te, ocarmuitorul corabiei celei duhovnicesti;

Bucura-te, indreptatorul vredniciei arhieresti;

Bucura-te, luminatorul ceresc al preotiei;

Bucura-te, povatuitorul preaintelept al pustniciei;

Bucura-te, desteptatorul pacatosilor catre pocainta;

Bucura-te, mangaietorul celor ce adorm intru dreapta credinta;

Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

si Condacul intai

Pe tine, trambita cea cu dumnezeiasca glasuire si cereasca albina, care din florile invataturilor ai adunat mierea cea facatoare de viata a dogmelor Treimii si o ai lasat Bisericii lui Hristos bogatie neimputinata, din care gustam noi toti, cu dulce cantare te laudam, cantand tie: Bucura-te, mare ierarhe Vasile!